Pe fundalul tensiunilor create între SUA şi Rusia pe tema amplasării elementelor scutului antirachetă în zona tradiţională a brâului de securitate al Rusiei, denumit în termeni militari „glacis strategic“, România a devenit automat un stat mult mai „interesant“ pentru serviciile speciale ruse, care nu ezită să desfăşoare acţiuni specifice în România, dar şi să reclame eventuale „acţiuni ostile“ ale României chiar în inima Moscovei, de unde, susţine presa rusă, „un stat membru NATO încearcă să obţină informaţii militare“. Deşi astfel de cazuri de prindere a spionilor care folosesc haina diplomatică se rezolvă pe canale şi în circuite închise, departe de ochii presei, de data aceasta Rusia a ales să mediatizeze cazul secretarului I al Ambasadei României la Moscova pentru a plăti astfel o poliţă pentru expulzarea în mai 2009 a trei agenţi ruşi de la Ambasada din Bucureşti. Informaţia arestării celor trei spioni ruşi la Bucureşti a „transpirat“ în presă prin intermediul unui raport întocmit de către ambasadorul austriac la Bucureşti, Martin Eichtinger, datat cu 14 mai, către centrala MAE austriac. În documentul respectiv, diplomatul scria după o întâlnire la Cotroceni a preşedintelui Traian Băsescu cu ambasadorii acreditaţi în România că „relaţia cu Rusia a fost afectată recent şi de scandalul de spionaj, şi de expulzarea a trei angajaţi ai Ambasadei ruse la Bucureşti“. Reamintim că dezvăluirile acestea au fost făcute în contextul scandalului de spionaj în care cetăţeanul român Floricel Achim, subofiţerul care lucra la Divizia 1 Infanterie „Dacica“ a Ministerului Apărării Naţionale, a fost arestat şi condamnat la 12 ani de închisoare după ce a fost prins vânzând informaţii militare cetăţeanului bulgar Zikolov Marinov care, la rândul său, le înmâna reprezentanţilor ataşaturii militare ucrainene la Bucureşti. Ceea ce nu a apărut în dosarul acelui scandal este implicarea în această afacere a celor trei cetăţeni ruşi la care preşedintele făcea referire, diplomaţi din cadrul Ambasadei ruse care au fost nevoiţi să părăsească România. De asemenea, raportul relevă faptul că preşedintele Traian Băsescu se aştepta ca Moscova să riposteze în legătură cu expulzarea diplomaţilor săi, iar momentul se pare că a fost ales precis de serviciile secrete ruse, imediat după scandalul similar cu SUA. „Rusia a devenit, în ultima vreme, tot mai agresivă în păstrarea şi apărarea sferei sale de influenţă. Relaţia cu Rusia a fost afectată recent şi de scandalul de spionaj, şi de expulzarea diplomaţilor săi“, spunea în mai 2009 preşedintele României în faţa ambasadorilor UE.
Lovitură la Washington, via Bucureşti
Acest episod mediatizat intens de către mass-media rusă cu materiale furnizate de către Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) survine la mai puţin de o lună după cel mai mare scandal de spionaj de la sfârşitul Războiului Rece dintre SUA şi Rusia, atunci când FBI a arestat 11 spioni care lucrau pentru Moscova. Conform serviciilor speciale americane, aceştia aveau misiuni de a aduna date despre armele nucleare ale Americii şi de a încerca să penetreze mediile politice influente de la Washington. Acest scandal a fost o lovitură de imagine dată Rusiei, deoarece arestarea spionilor ruşi a survenit imediat după vizita din luna iunie a preşedintelui rus Dimitri Medvedev în SUA.
mai mult la: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010081847594/Actualitate/Moscova-riposteaza-inspre-Bucuresti-prin-007.html
vezi si: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010081847641/Actualitate/Oficial-FSB-Grecu-a-fost-arestat-pe-16-aprilie-vezi-video.html
http://www.ziuaveche.ro/servicii-secrete/gabriel-grecu-secretarul-1-al-ambasadei-romaniei-la-moscova-retinut-de-fsb-pentru-spionaj
marți, 17 august 2010
Moscova ripostează înspre Bucureşti prin „007“
marți, 10 august 2010
Basarabia, Unirea şi agenţii Moscovei (II)
„Rapoarte secrete“ scoase de la naftalina lui Voronin Ivanciuc invocă în „Caţavencu“ rapoarte „secrete“ ale SIS-ului moldovenesc - de extracţie fesebistă, materiale publicate de fapt, iniţial, în „Moldova Suverană“, oficiosul comuniştilor lui Voronin. Miza dezinformării transpiră prin toţi porii aşa-zisei anchete. Se ştie că din nicio instituţie rapoartele secrete nu pleacă singure, către public. Aşa-zisele rapoarte reprezentau în fapt intoxicări livrate cu scopul conspirării „noului val“ de „rândunici“ (lastocika) lansate şi dirijate către teritoriul României.
Exact acum un an, în august 2009, SIS-ul din Moldova lansa un aşa-zis material-bombă, de fapt un fâs ce făcea parte dintr-o serie de materiale „informative“ cică, privind asociaţiile de basarabeni din România. „Lucrarea“ SIS se intitula: „Asociaţiile tinerilor basarabeni din România cu referinţă la implicarea României în afacerile interne ale Republicii Moldova prin organizarea şcolilor de vară din România, 2009“ şi a fost trimis de pe o adresă de mail fictivă - studentbas@ yahoo.co.uk şi semnat de Asociaţia basarabenilor din România, Organizaţia Studenţilor Basarabeni şi Liga Studenţilor Basarabeni.
Evident, niciuna dintre cele 3 asociaţii nici măcar nu exista. Materialul SIS-ului nu era primul de acest tip, ci a venit după altele două, apărute în decursul anului 2009. Primul a apărut în ziarul „Moldova Suverană“, în data de 18 iunie 2008, şi avea următorul titlu: „Studenţii din Republica Moldova - o pradă uşoară pentru serviciile secrete din România“, fiind „semnat“ anonim, ca în revistuţele lui Vadim Tudor, Tribunul homosexualilor, de „Un grup de tineri, studenţi în România“.
Al doilea a apărut în data de 13 martie 2009, a fost trimis de pe aceeaşi adresă de mail ca ultimul, studentbas@yahoo. co.uk, de către Asociaţia Basarabenilor din România şi adresat SRI, SIE, Preşedinţiei României, ONG-urilor studenţilor basarabeni din România şi mass-mediei din România şi Moldova.
În toate aceste materiale, se susţine că studenţii basarabeni din România, în mare parte lideri şi membri ai unor asociaţii anoste, care se ocupă în principal cu chefuri şi petreceri, ar fi fost racolaţi de SRI şi SIE, instruiţi de politicieni români şi finanţaţi de anumite instituţii ale statului român în vederea promovării unor idei unioniste, ceea ce ar reprezenta un atac la statalitatea Republicii Moldova.
În principal însă materialele emanate de la SIS-ul lui Voronin reprezentau de fapt un atac la adresa României şi a instituţiilor acesteia, a Preşedintelui României, Traian Băsescu, şi mai ales la adresa secretarului de stat, şefului Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni (DRRP), Eugen Tomac, şi a altor oficialităţi din România.
SIS-ul face o trecere în revistă a tuturor asociaţiilor de basarabeni din România, a liderilor acestora şi a unor fictive activităţi pro-unire întreprinse de ei, trecuţi la un fel de index de „trădători de ţărişoară“. Este exceptată o singură organizaţie de fixarea la stâlpul infamiei, LSB Bucureşti, inclusă în LSB România, liderul acestor două asociaţii nefiind menţionat în materialele în care sunt trecuţi, practic, toţi oengiştii de pripas basarabeni.
Din cele trei materiale ale SIS livrate opiniei publice, anul trecut - via „Moldova Suverană“ a lui Voronin -, lipseau tocmai acele noi personaje, devenite active după o perioadă de conservare şi înmugurire, apoi introduse în circuitul activ. Noii operativi, conspiraţi în fel şi chip, ba ca „noi patrioţi“, ba ca „noi legionari“, ba ca „noi golani“, cu un discurs înşelător cu adresabilitate pe segmentul naţionalist românesc - o zonă a idiosincraziilor agenţilor ruşi, care au gonflat mereu aria „naţionalistă“ românească, mai degrabă precară, pentru a-şi justifica probabil activitatea.
Toate datele prezentate în maniera clasică a metodologiei „dezinformării gri“ erau vechituri, poveşti vechi de ani de zile, întoarse din condei, istorii gonflate artificial, tocmai în scopul inventării unor aşa-zise acţiuni agresive ale Bucureştiului împotriva Chişinăului. În realitate lucrurile au stat şi stau tocmai invers. Nu ei au fost penetraţi de noi, ci viceversa. Dacă la un moment dat existau aproape 4.000 de firme ale unor cetăţeni originari din Moldova, cu activitate bogată în România (la propriu), în ce priveşte penetrarea capitalului românesc la Chişinău raportul era de 1 la 1.000, ca proporţie.
de George Roncea
continuare la: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010081047273/Actualitate/Basarabia-Unirea-si-agentii-Moscovei-II.html
duminică, 11 iulie 2010
"Nus" SOV si angajamentele sale la Securitate
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a semnat un angajament de informator cu fosta Securitate în 1983, dosarul figurind ca inchis in 1988, cu numele conspirativ “Nuş”, după cum rezultă dintr-o serie de documente din ceea ce pare să fie dosarul personal. Un fost ofiţer de Securitate confirmă că Vântu a fost racolat în penitenciar, unde executa o pedeapsă pentru delapidare, şi preluat după eliberare în reţeaua unui ofiţer din Roman, oraşul unde SOV locuia înainte de 89. HotNews.ro şi Revista Kamikaze au realizat o incursiune în trecutul ascuns al celui despre care se spune că a schimbat soarta alegerilor prezidenţiale din 2009. Din documente şi mărturii rezultă că SOV a fost infractor de drept comun arestat în '82 pentru delapidare, turnător la Securitate racolat în '83 şi bişniţar pitoresc în Roman după eliberare, din '85, până la Revoluţie. După, îl găsim tot aproape de foşti ofiţeri de Securitate, antrenaţi în afaceri complexe. Contactat în două rânduri, la începutul şi la sfârşitul investigaţiei, Sorin Ovidiu Vântu a precizat că îşi rezervă dreptul de a avea o reacţie după publicarea materialului.O serie de documente din Dosarul Personal arată că Sorin Ovidiu Vântu a fost racolat de Securitate la 28 de ani, în aprilie 1983, în timp ce executa, la penitenciarul Bacău, o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru delapidare. Direcţia a IV-a Contrainformaţii i-a deschis Dosarul Personal cu nr. 8046. Direcţia a IV-a se ocupa, între altele, cu recrutarea informatorilor din rândul puşcăriaşilor.
Potrivit raportului cu propunerea de recrutare, semnat de ofiţerul Constantin Stănescu, Vântu este ales dintr-un număr de patru candidaţi. Ofiţerul îl califică drept "cel mai corespunzător", observă că "dispune de posibilităţi de informare în rândul deţinuţilor de pe punctul de lucru" şi notează că are "un dezvoltat spirit de sesizare şi discernământ". Într-un alt raport de verificare, este descris ca "un element disciplinat care regretă fapta comisă, dovedindu-se recuperabil pentru
societate".
mai mult la: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7566833-trecutul-ascuns-lui-sorin-ovidiu-vntu-povestea-informatorului-nus.htm
miercuri, 3 martie 2010
Românii l-au lăsat pe Ahmadinejad fără arme
Autorităţile române au dat semnalul care a dus la anihilarea reţelei de trafic de armament pentru Iran
În luna septembrie a anului 2008, vameşii şi poliţiştii de frontieră de la Otopeni aveau să descopere într-un colet 200 de lunete, fapt care a dus în 2010 la dezmembrarea unei reţele iraniene de trafic de arme care avea ramificaţii în mai multe state europene. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră, Fabian Bădilă, „coletul în cauză, care a fost reperat pe Aeroportul Otopeni, era trimis către o firmă din Bucureşti, reprezentată de un cetăţean italian şi care avea ca obiect de activitate comunicarea şi relaţiile publice cu specific agricol“. Probabil tocmai specificul agricol le-a sărit în ochi autorităţilor române, care au decis să deschidă coletul, deoarece li s-a părut suspect. Înăuntru au găsit nu mai puţin de 200 de lunete pentru arme şi 500 de suporţi metalici de prindere. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră a adăugat că, după această captură, autorităţile române le-au sesizat pe cele italiene şi, ulterior, Parchetul din România şi Agenţia Naţională de Control a Exporturilor.
„Operaţiunea Sniper“
Presa din Peninsulă a relatat, ieri, că autorităţile române au colaborat cu Italia în ancheta care a vizat exportul ilegal al unor echipamente militare către Iran, prin încălcarea embargoului internaţional. „Corierre della Sera“ a scris că, în cursul operaţiunii „Sniper“, Garda Financiară din Italia a arestat şapte persoane - cinci italieni şi doi iranieni - acuzaţi de export ilegal către Iran de arme şi echipamente militare, prin încălcarea embargoului internaţional impus acestei ţări. Publicaţia citată dezvăluie că dintre cei cinci italieni, unii locuiesc în Elveţia. Doi agenţi ai serviciilor secrete iraniene au fost arestaţi la Torino şi Roma, iar alţi doi sunt daţi în urmărire. Anchetatorii citaţi de „Corriere della Sera“ au declarat că reţeaua a reuşit să transporte echipamente militare din Italia spre Iran, inclusiv prin intermediul unor persoane de legătură din ţări terţe.
Arsenal pentru Teheran
Cotidianul italian mai aminteşte că existau planuri pentru exportul în Iran a unor proiectile-trasor, a unor substanţe explozive de fabricaţie est-europeană, a unui amestec pirotehnic puternic inflamabil şi a unor dispozitive termochimice. Cu ajutorul unei strânse colaborări cu autorităţile din Marea Britanie, Elveţia şi România, poliţiştii italieni au reuşit să întrerupă furnizarea către Iran a aproximativ 1.000 de sisteme optice de mare precizie, fabricate în Germania, şi a 120 de măşti respiratorii pentru scafandri, precum şi butelii de oxigen. Conform agenţiei italiene Adnkronos, operaţiunea „Sniper“, demarată după confiscarea în România a 200 de lunete militare, a permis şi blocarea negocierilor pentru vânzarea în Iran a unui elicopter militar care în prezent este staţionat în Africa. Persoanele arestate sunt Alessandro Bon, proprietarul companiei Antares SRL, Arnaldo La Scala, proprietarul companiei Antares, Danila Maffei, concubina lui Bon şi proprietară a firmei Stucco Venice, avocatul torinez Raffaele Patriarca Rossi, Gugliemo Savi, proprietarul companiei Sirio SRL, şi doi cetăţeni iranieni - Nejad Hamid Masoumi, care lucra în Italia ca jurnalist deşi este suspectat de apartenenţă la serviciile secrete iraniene, şi Ali Damirchiloo. Sunt daţi în urmărire alţi doi cetăţeni iranieni - Bakhtiyari Homayoun şi Amir Reza Hakimi. Operaţiunea „Sniper“ a fost condusă de Armando Spataro, procurorul din Milano care a anchetat în 2003 răpirea şi transferarea lui Abu Omar, clericul musulman suspectat de terorism, de către agenţi CIA, în Milano. Spataro a mai spus că interceptarea unor convorbiri telefonice a avut un rol crucial în această investigaţie. Premierul Silvio Berlusconi încearcă să treacă de Parlament o lege care să restricţioneze interceptarea convorbirilor telefonice în anchete.
continuare la: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010030440675/Actualitate/Romanii-l-au-lasat-pe-Ahmadinejad-fara-arme.html
luni, 1 martie 2010
Agentul AVO, Laszlo Tokes, camuflat acum in blana de europarlamentar, vrea sa combine UE la un “CNSAS european”
Tupeist nevoie mare, europarlamentarul asa-zis “roman”, Laszlo Tokes, a mai aruncat o pisica azi de dimineata. Intr-o conferinta desfasurata, luni, la Oradea el a venit cu o noua bucata din lista cu ofiterii ai securitatii care l-au urmarit, el de altfel fiind un pastor reformat cinstit si deloc un agitator antrenat. Tokes a prezentat, luni, inca 37 de nume de ofiteri si subofiteri ai fostei Securitati si ai Militiei care ar fi urmarit angajati si enoriasi ai Bisericii Reformate, acestea fiind adaugate pe lista cu peste o suta de nume data publicitatii in februarie.
Aceste nume noi vin sa completeze o alta lista de peste 100 de persoane prezentata in luna februarie. Lista suplimentara incepe cu Aristotel Stamatu, care in 1989 a fost adjunct al ministrului de Interne, si continua cu alti informatori din Mures, Bistrita-Nasaud, Arad, Salaj, Bihor, Brasov, Satu Mare, Harghita si Cluj. Din judetul Bihor, Tokes i-a trecut pe lista pe Mihai Dulama, Florea Ghitea, Liviu Radu, Petru Oros, Ioan seres si un anume "Ochea", caruia Tokes nu i-a aflat decat gradul (locotenent-major), nu si prenumele. "Ar fi cazul sa se inceapa judecarea acestor cazuri si sa se demaste cine a regizat si a comis evenimentele sangeroase din Targu Mures, mineriadele din '90 si cele intamplate in Piata Universitatii", a sustinut Tokes. Sfidator ca de obicei, agitatorul Tokes a apreciat ca este "inacceptabil ca aceste pesoane sa faca parte din viata publica".
Manevra “europarlamentarului”
Scopul noul circ al lui Tokes l-a vizat pe unul dintre liderii locali ai UDMR, Peter Lakatos, cu care de astfel, batranul pastor a fost prieten foarte bun in trecut."Lakatos Peter a fost fara echivoc ofiter la Ministerul de Interne si activitatea lui ulterioara reflecta trecutul sau odios. L-a sprijinit pe Fazakas Laszlo sa ajunga membru al Parlamentului", a explicat Tokes, referindu-se la cei doi membri ai UDMR. In replica, Lakatos Peter a declarat ca Tokes se arunca intr-o noua diversiune caracteristica lui, “aruncand cu noroi si colportand adevaruri”. Lakatos a mai adaugat ca a lucrat pentru Ministerul de Interne in calitate de capitan la pompieri si ca Tokes vrea de fapt sa se razbune pe el pentru ca l-a invins, la ultimele alegeri locale, pe pajul sau, Zsolt Szilagyi.
"In afara faptului ca domnul Tokes incepe sa arunce cu noroi si colporteaza neadevaruri despre toti cei care nu sunt de acord cu el, este bine de stiut ca am fost, pana in anul 1985, capitan de pompieri, si, intr-adevar, pompierii erau in structura Ministerului de Interne, asa cum sunt si astazi, si in Romania, si in majoritatea tarilor europene. Dar trebuie sa se mai stie ca domnul Tokes a inceput sa ma denigreze din 2001, cand am devenit presedinte al UDMR Bihor, dupa ce l-am batut mar la alegeri pe Szilagyi Zsolt (colaborator al lui Laszlo Tokes, sef al cabinetului de europarlamentar al acestuia la Bruxelles - n.r.)," a declarat, luni, pentru Mediafax, Lakatos Peter. Acesta a mai adaugat ca Tokes este implicat in “actiuni malefice” precum amestecul “in alegerile interne din cadrul Eparhiei Reformate, infirmand unele alegeri facute democratic in cadrul Eparhiei". Acesta a mai spus ca, pana in anul 2001, cand a devenit presedinte al UDMR Bihor in defavoarea colaboratorului lui Laszlo Tokes, Szilagyi Zsolt (seful de cabinet de la Bruxelles a lui Tokes), a avut "relatii bune" cu fostul episcop.
“CNSAS-ul” european
Dar mai mult de atat, Tokes incearca o manevra la scara europeana. Toate aceste demersuri si scoaterea de la naftalina a unor astfel de liste urmaresc un scop si mai precis. Este vorba despre o noua vanatoare de vrajitoare la nivel european a colaboratorilor fostelor servicii secrete din statele ex-comuniste, in special pe cei romani care l-au calcat pe bataturi. Eventual, Tokes ar putea ocupa si o functie intr-o astfel de structura de tip CNSAS la nivel european. “Europarlamentarul” anti-roman, mai degraba, a participat, saptamana trecuta, la Praga, la Conferinta Internationala "Crimele Regimului Comunist", din partea Romaniei, alaturi de reprezentantii Institutului de Investigare si Condamnare a Crimelor Comunismului. La finalul conferintei, cei 250 de participanti au semnat o declaratie comuna care va ajunge pe masa forurilor de decizie a Uniunii Europene. In acest document, participantii cer infiintarea unei instante internationale pentru condamnarea crimelor regimului comunist. O pozitie foarte convenabila care i-ar aduce lui Tokes calitatea de “inchizitor” in numele dreptatii talionice pentru a putea lovi in adversarii sai politici dar si in unele persoane care nu l-au lasat sa isi desfasoare aici, in Romania, misiunile ... pardon activitatea.
Agent dovedit
Intr-un interviu realizat de ziarul “ZIUA”, in 2009, la inceputul lunii august, colonelul in rezerva al SRI, Ioan Romosan, dezvaluia apartenenta lui Laszlo Tokes la serviciile secrete ungare. Redau in continuare cateva fragmente din interviul cu fostul cadrul de informatii despre acest europarlamentar roman care duce si in prezent actiuni anti-romanesti la UE (disponibil si la http://www.ziua.ro/display.php?data=2009-08-06&id=256683&kword=Romosan)
“Din 1988, serviciul de spionaj ungar a actionat intensiv pentru formarea unor grupe conspirative speciale, formate din romani. Logica era foarte simpla si este valabila si astazi: in strainatate nu pareau reale actele anti-romanesti savarsite numai de maghiari. Tot atunci, cadrele de informatii ungare au primit directiva de a organiza clerul maghiar din Romania intr-o retea eficienta de informatii. In aceasta retea a fost incadrat si ulterior prins si monitorizat pastorul Laszlo Tökes, presedinte de onoare al UDMR si a altor organizatii iredentiste si, astazi, deputat in Parlamentul European. Cadrul de informatii din Ambasada Ungariei, Csikasu Imre, era unul dintre responsabilii din decembrie 1989 cu actiunea "revolutiei" pe via Gyula-Timisoara, dupa cum am interceptat noi si am transmis si Directiei I, care lucra cazul Tökes. Sa fie foarte clar: Laszlo Tökes a fost agent al securitatii comuniste ungare iar Parlamentul European trebuie sa-l trimita acasa. In timp ce presa il condamna pe Gica Popescu sau pe Romosan, acest fost agent al unei puteri comuniste subordonate Moscovei zburda de la Bruxelles la Budapesta si da lectii Bucurestiului”. Poate mai bine ar sa zboare din Parlamentul European, zic eu!
vezi si pe www.roncea.ro http://www.roncea.ro/2010/03/02/cand-va-fi-agentul-securitatii-ungare-tokes-laszlo-cercetat-de-cnsas-si-nu-numai-el-ce-ziceti-de-oisteanu-sau-alin-teodorescu/
p.s. declaratiile sunt luate de pe Mediafax
marți, 26 ianuarie 2010
Secretele fortelor speciale ale Armatei

Invaluita in mister, existenta fortelor speciale din Romania a fost recunoscuta cu jumatate de gura de reprezentantii institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala. Despre infiintarea acestor unitati speciale, create sa intervina in situatii limita, nimeni nu vrea sa ofere prea multe amanunte. Nici macar sa spuna daca si unde au executat misiuni reale. “Durii” au fost atent selectionati din cadrul unitatilor de cercetare diversiune ale Armatei. Apoi au fost pregatiti de instructori americani, britanici, turci si israelieni. Ziuaveche.ro a intrat in culisele acestor unitati de elita si va arata unde sunt cantonate si in baza caror legi functioneaza.
Ministerul Apararii Nationale urmeaza sa propuna o Lege a Fortelor pentru Operatii Speciale din Armata Romaniei. Aceasta noua categorie de forte, respectiv cea pentru operatii speciale, urmeaza sa fie reglementata juridic anul acesta. Unii dintre militarii care sunt angajati in unitatile speciale romanesti au absolvit cursuri la cele mai renumite scoli de pregatire internationale.
Lege pentru FOS
Proiectul legislativ urmeaza sa fie prezentat in Guvern in cateva luni. Aceasta lege este necesara pentru a stabili un cadru juridic al existentei, in Armata romana, a unei categorii de forte noi, de mai mici dimensiuni, cu dotare si instruire speciale. Misiunea acestora este de a gestiona cu succes provocarile de lupta moderne, printre care necesitatea asigurarii superioritatii tehnologice, diversitatea tacticilor razboiului informational si ale razboiului psihologic. Actul normativ va reglementa conducerea, organizarea si misiunile Fortelor pentru Opera?ii Speciale (FOS), asigurarea resursei umane, dar si a mijloacelor materiale si financiare.
Cuibul “Vulturilor”
Constituirea structurilor de operatii speciale in Armata Romaniei are ca moment de inceput mentionarea in Strategia militara a Romaniei din anul 2000 a conceptului de operatii speciale. Doi ani mai tarziu, in sedinta din 5 aprilie 2002, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a luat hotararea de a infiinta structuri de forte capabile sa desfasoare acest gen de operatii. In urma acestei decizii, la 1 martie 2003 a fost infiintata componenta terestra a fortelor pentru operatii speciale: Batalionul 1 operatii speciale “Vulturii”. Unitatea se afla in garnizoana Targu Mures. In paralel, la nivelul Statului Major General, in cadrul Directiei Operatii a fost infiintat Serviciul actiuni antiteroriste si forte speciale (SAAFS). Acesta avea responsabilitati privind planificarea si conducerea in cinci mari domenii de responsabilitate: combaterea terorismului, operatii psihologice, operatii informationale, civil-militar si operatii speciale.
Serviciul Operatii Speciale
In anul 2007, SAAFS s-a transformat in Serviciul Operatii Speciale. Aceste masuri au fost completate cu infiintarea, in 2005, a unei structuri de instructie speciale. Pentru aceasta, Scoala de Aplicatie pentru Parasutisti de la Buzau a fost reorganizata ca Scoala de Aplicatie a Fortelor pentru Operatii Speciale. In cadrul acesteia, incepand cu 1 mai 2005, a inceput sa functioneze Centrul de pregatire pentru operatii speciale. Constituirea fortelor pentru operatii speciale a continuat prin infiintarea, la 1 aprilie 2006, a Grupului naval al fortelor pentru operatii speciale (GNFOS) in compunerea Statului Major al Fortelor Navale. La 1 septembrie 2008 a fost infiintat Detasamentul de cautare-salvare in lupta (DCSL) in cadrul Statului Major al Fortelor Aeriene. La 21 noiembrie 2008, prin restructurarea Serviciului operatii speciale/Directia Operatii, au luat fiinta Componenta de operatii speciale, ca structura intrunita de nivel operativ in subordinea Statului Major General, si Biroul operatii speciale, in cadrul Directiei Operatii. Procesul de constituire a fortelor pentru operatii speciale a fost completat prin infiintarea, la 1 august 2009, a Regimentului de operatii speciale si includerea in structura a doua batalioane de parasutisti. Prin constituirea acestei structuri de forte cu capabilitati unice, factorii nationali de decizie politico-militari au la indemana un instrument viabil, in masura sa produca finalitati de nivel strategic. Pregatirea si dotarea cu echipamente de ultima generatie fac din aceste forte un multiplicator de putere al fortelor conventionale prin faptul ca sunt in masura sa foloseasca forta nu doar selectiv, ci si proportional cu dimensiunile amenintarii. Pe langa realizarea unei economii substantiale de forte si mijloace, sunt limitate la minim pierderile colaterale si efectele adverse provocate de raspunsurile conventionale.
Sursa ZIUA veche la http://www.ziuaveche.ro/component/content/article/37-investigatii/132-secretele-fortelor-speciale-ale-armatei
