Autorităţile române au dat semnalul care a dus la anihilarea reţelei de trafic de armament pentru Iran
În luna septembrie a anului 2008, vameşii şi poliţiştii de frontieră de la Otopeni aveau să descopere într-un colet 200 de lunete, fapt care a dus în 2010 la dezmembrarea unei reţele iraniene de trafic de arme care avea ramificaţii în mai multe state europene. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră, Fabian Bădilă, „coletul în cauză, care a fost reperat pe Aeroportul Otopeni, era trimis către o firmă din Bucureşti, reprezentată de un cetăţean italian şi care avea ca obiect de activitate comunicarea şi relaţiile publice cu specific agricol“. Probabil tocmai specificul agricol le-a sărit în ochi autorităţilor române, care au decis să deschidă coletul, deoarece li s-a părut suspect. Înăuntru au găsit nu mai puţin de 200 de lunete pentru arme şi 500 de suporţi metalici de prindere. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră a adăugat că, după această captură, autorităţile române le-au sesizat pe cele italiene şi, ulterior, Parchetul din România şi Agenţia Naţională de Control a Exporturilor.
„Operaţiunea Sniper“
Presa din Peninsulă a relatat, ieri, că autorităţile române au colaborat cu Italia în ancheta care a vizat exportul ilegal al unor echipamente militare către Iran, prin încălcarea embargoului internaţional. „Corierre della Sera“ a scris că, în cursul operaţiunii „Sniper“, Garda Financiară din Italia a arestat şapte persoane - cinci italieni şi doi iranieni - acuzaţi de export ilegal către Iran de arme şi echipamente militare, prin încălcarea embargoului internaţional impus acestei ţări. Publicaţia citată dezvăluie că dintre cei cinci italieni, unii locuiesc în Elveţia. Doi agenţi ai serviciilor secrete iraniene au fost arestaţi la Torino şi Roma, iar alţi doi sunt daţi în urmărire. Anchetatorii citaţi de „Corriere della Sera“ au declarat că reţeaua a reuşit să transporte echipamente militare din Italia spre Iran, inclusiv prin intermediul unor persoane de legătură din ţări terţe.
Arsenal pentru Teheran
Cotidianul italian mai aminteşte că existau planuri pentru exportul în Iran a unor proiectile-trasor, a unor substanţe explozive de fabricaţie est-europeană, a unui amestec pirotehnic puternic inflamabil şi a unor dispozitive termochimice. Cu ajutorul unei strânse colaborări cu autorităţile din Marea Britanie, Elveţia şi România, poliţiştii italieni au reuşit să întrerupă furnizarea către Iran a aproximativ 1.000 de sisteme optice de mare precizie, fabricate în Germania, şi a 120 de măşti respiratorii pentru scafandri, precum şi butelii de oxigen. Conform agenţiei italiene Adnkronos, operaţiunea „Sniper“, demarată după confiscarea în România a 200 de lunete militare, a permis şi blocarea negocierilor pentru vânzarea în Iran a unui elicopter militar care în prezent este staţionat în Africa. Persoanele arestate sunt Alessandro Bon, proprietarul companiei Antares SRL, Arnaldo La Scala, proprietarul companiei Antares, Danila Maffei, concubina lui Bon şi proprietară a firmei Stucco Venice, avocatul torinez Raffaele Patriarca Rossi, Gugliemo Savi, proprietarul companiei Sirio SRL, şi doi cetăţeni iranieni - Nejad Hamid Masoumi, care lucra în Italia ca jurnalist deşi este suspectat de apartenenţă la serviciile secrete iraniene, şi Ali Damirchiloo. Sunt daţi în urmărire alţi doi cetăţeni iranieni - Bakhtiyari Homayoun şi Amir Reza Hakimi. Operaţiunea „Sniper“ a fost condusă de Armando Spataro, procurorul din Milano care a anchetat în 2003 răpirea şi transferarea lui Abu Omar, clericul musulman suspectat de terorism, de către agenţi CIA, în Milano. Spataro a mai spus că interceptarea unor convorbiri telefonice a avut un rol crucial în această investigaţie. Premierul Silvio Berlusconi încearcă să treacă de Parlament o lege care să restricţioneze interceptarea convorbirilor telefonice în anchete.
continuare la: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010030440675/Actualitate/Romanii-l-au-lasat-pe-Ahmadinejad-fara-arme.html
miercuri, 3 martie 2010
Românii l-au lăsat pe Ahmadinejad fără arme
Etichete:
Elvetia,
Iran,
Italia,
Marea Britanie,
Romania,
servicii speciale
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu