joi, 23 septembrie 2010

Guns N’Roses - de la nervi, la extaz muzical

Cu toţii am visat, încă de cånd eram puştani şi ascultam piesele Guns N’Roses pe la sfårşitul celebrelor casete video de după Revoluţie care păstrau la finalul lor cåteva clipuri de la MTV, că vom ajunge să îi vedem în carne şi oase pe Axl şi Slash. Pentru unii, această dorinţă a devenit realitate la show-ul incendiar de marţi seară pus la cale de Axl&Co. E adevărat că majoritatea „bătrånilor pistolari“ sunt acum retraşi la „pensie“ sau pe la formaţii rock cu o notorietate mai mică şi că în locul lor solistul vocal şi-a adunat o gaşcă nouă, dar nu mai puţin talentată. În ciuda acestor cårcoteli, Axl Rose şi ceilalţi au avut o prestaţie foarte bună în faţa celor cåtorva zeci de mii de romåni strånşi să le audă melodiile pentru a reedita o perioadă sau măcar cåteva momente ale vieţii stråns legate de cåntecele celor de la Guns. Lumea a început să ia cu asalt parcarea Romexpo încă de pe la orele 20:30, însă rockerii americani, ca orice trupă cu pretenţii, şi-au permis luxul să vină cu aproape două ore mai tårziu. Pånă şi trupa care trebuia să facă încălzirea publicului, canadienii de la Danko Jones, au urcat pe scenă cu o întârziere demnă de un tren personal, cam cu o oră şi jumătate faţă de ora iniţială la care erau programaţi.

„Copiii lu’ Dracula“

Pe la orele 22:00, locul special amenajat pentru concert a devenit un orăşel cosmopolit cu vreo 30.000 de spectatori destul de iritaţi de întårzierea rockerilor de la Guns N’Roses, înjurånd probabil în toate limbile pămåntului după mimica feţelor. Pe la un 22:20 un sunet anunţa „scandalul“ care stătea să înceapă. După ce şi-a primit porţia de huiduieli pentru întårziere, Axl a deschis balul cu melodia „Chinesse Democracy“, piesă care dă şi numele ultimului lor album, lansat în noiembrie 2008. Uşor surprinşi de costumaţia de cowboy texan cu care Axl a apărut pe scenă purtånd pălarie, ochelari, sacou şi blugi rupţi în genunchi, romånii au uitat repede gustul amar al aşteptării şi s-au pus pe dansat şi cåntat, bineînţeles alături de „blonda lichidă“ din dotare. Atmosfera s-a încins imediat după cea de-a doua piesă cånd publicul a fost invitat în altă „junglă“ decåt cea cotidiană prin afirmaţia „You’re in the jungle, Transylvania! You’re gonna die!“. Imediat, din public a venit şi comentariul taxator: „Americanii ... ăştia ne ştiu numai de copiii lu’ Dracula!“.

continuare la: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010092349153/Monden/Guns-NRoses-de-la-nervi-la-extaz-muzical.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Dofollow Banner