marți, 19 iulie 2011

Inca un sfant roman, Arsenie Papacioc, a plecat la Dumenezu dupa un veac de bine

Părintele Arsenie Papacioc, teolog din "generaţia de aur", considerat unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei, a fost prigonit şi închis de comunişti, în ultimii 35 de ani din viaţă slujind în Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol, unde va fi şi înmormântat. Părintele Arsenie Papacioc s-a născut în 15 august 1914, ca al şaptelea copil al părinţilor Stanca şi Vasile. Casa părintească se afla în satul Misleanu, comuna Perieţi din judeţul Ialomiţa. Numele civil al părintelui Arsenie a fost Anghel.

De mic, Anghel dovedeşte o memorie bogată şi o vie inteligenţă, de multe ori fiind premiant. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei "Vraja", tânărul Anghel Papacioc are aptitudini atât intelectuale, cât şi fizice. La întrecerile interşcolare, organizate în Bucureşti, obţine locul I la viteză şi locul II la sărituri. După vârsta de douăzeci de ani, Anghel, care avea o evlavie deosebită, a avut intenţia de a intra ca frate la Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea. Stareţul mănăstirii, părintele Simeon, l-a refuzat spunându-i: "Nu te pot primi, frate. Te văd că eşti niţel mai învăţat şi nu te pot pune la boi. Ce o să zică fraţii? Pe acesta îl ţii la cancelarie şi pe noi ne pui la greu?", arată documentele vremii.

Anghel Papacioc nu a renunţat la gândul său şi a mers la Mănăstirea Cozia, unde a fost primit în obştea monahilor. Tot acolo primeşte ascultarea de paraclisier şi predă educaţia civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Iisus Hristos, comuniştii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască celor mici învăţătura creştină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea şi s-a retras la o moşie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an şi jumătate, de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana. Acesta l-a ascuns la Ciclovina.

Mitropolitul de atunci al Olteniei, Firmilian, a aflat însă de cel care stătea la Cioclovina şi i-a propus postul de spiritual al Seminarului Teologic. Securitatea însă nu a aprobat acest gest al mitropolitului şi fratele Anghel a ajuns la Mănăstirea Sihăstria. Acolo a fost călugărit, la slujbă participând părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuş, iar naş de călugărie a fost părintele Petroniu Tănase. După ce a primit preoţia, părintele Arsenie a fost numit spiritual la Seminarul Monahal de la Neamţ. A urmat mutarea la Mănăstirea Slatina, unde a fost egumen. De aici a fost arestat şi dus la Suceava, ţinut în anchetă 90 de zile, bătut şi chinuit pentru acuzaţii fără nici un suport real. Arsenie Papacioc a stat mulţi ani în pustie cu părintele Cleopa.

După ani de detenţie, de interminabile anchete şi deplasări de la un penitenciar la altul, de la Vaslui, unde era un lagăr de muncă forţată, la temuta închisoare de la Aiud, părintele a fost eliberat şi i s-a permis să slujească la o parohie din Ardeal. De aici a ajuns, în 1976, la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol, unde a decedat marţi, la 96 de ani, şi unde îşi va găsi odihna de veci.

"Am fost al şaptelea copil la părinţi, născut în 1914, la 15 august, comuna Perieţi, satul Misleanu, judeţul Ialomiţa. Părinţii se numeau Vasile şi Stanca. Tata a fost agent sanitar peste şase sate şi a contribuit masiv la constructia Bisericii din sat. Mă cheamă Papacioc pentru că tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei, şi de aici vine numele. Era aromân şi i s-a spus: «Popa cu cioc» - Papacioc. Dar la origine ne chema Albu. Şi bunicul meu a venit cu mii de oi din Macedonia şi s-a instalat pe Ialomiţa, unde era câmpie. Satele erau rare...", spunea părintele Arsenie Papacioc când vorbea despre el.

"M-am uitat la voi să vă văd figurile, doar, doar, în felul asta aş putea să vă văd şi inimile. Trebuie să zbori cu amândouă aripile, vertical, făra cea mai mică abatere. Pentru ceea ce a făcut Hristos pentru noi, nu e permisă nici cea mai mica abatere. Iar dacă se întâmplă, să fie fără voia noastră, să căutăm duhovnicul şi să ne dezlegăm. Pentru că nicio nenorocire nu înseamnă ceva, dacă credinţa rămâne în picioare. Cel mai mare câştig al Satanei este descurajarea noastră în urma unor căderi, slăbiciuni. Dragii mei, nu se ajunge să străbaţi distanţe decât pas cu pas, dar sigur. Vă cunoaşteţi după identitatea din buletin, dar nu vă cunoaşteţi inimile, posibilităţile", spunea frecvent părintele Arsenie Papacioc.

Sursa: Mediafax

Un comentariu:

  1. http://www.parintelecalistrat.com/2011/07/in-tot-pamantul-iesit-vestirea-lui-si.html

    Cuvant inedit al parintelui Calistrat despre parintele Arsenie Papacioc.

    RăspundețiȘtergere

 
Dofollow Banner