O radiografie marca Agerpres asupra Republicii Moldova

Republica Moldova a marcat la 27 august 20 de ani de la proclamarea Independenţei. Marcată pe parcursul acestei perioade de un conflict secesionist, care a condus şi la o confruntare armată, distrugerea economiei şi un exod masiv al populaţiei, la două decenii de independenţă, Republica Moldova continuă să se afle în faţa mai multor provocări, precum instabilitatea politică, imposibilitatea soluţionării conflictului transnistrean, sau pauperizarea populaţiei. În acelaşi timp, Moldovei i se deschid şi noi orizonturi şi perspective prin apropierea continuă de Uniunea Europeană, posibilitatea obţinerii unui regim liberalizat de vize în următorii câţiva ani, precum şi a unui regim de comerţ liber cu comunitatea europeană.



Republica Moldova şi-a proclamat independenţa faţă de URSS, în care a fost înglobată forţat în 1940, în contextul unor ample mişcări similare în practic toate statele membre ale fostei Uniuni Sovietice. În Republica Moldova, acţiunile în acest sens au început la 3 iunie 1988, când a fost constituită Mişcarea de Eliberare Naţională. În februarie 1990 au loc primele alegeri democratice, în cadrul fostei URSS, în aprilie este votată hotărârea privind instituirea tricolorului ca drapel naţional, în iunie, parlamentul proclamă suveranitatea Republicii Moldova. La 27 august 1991, în centrul Chişinăului a fost convocată Marea Adunare Naţională, iar în aceeaşi zi a fost convocată şedinţa extraordinară a parlamentului, care a adoptat cu majoritatea absolută de voturi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Primul eveniment care a marcat noul stat au fost mişcările separatiste. Una în sudul ţării, în Găgăuzia, regiune care şi-a autoproclamat republica şi a existat de facto până în anul 1994, când i-a fost acordat statutul de autonomie şi cea de-a doua, în regiunea de est a ţării - Transnistria. În anul 1992, în Transnistria, care este susţinută de facto de Rusia, a avut loc un conflict armat, care a durat câteva luni. Regiunea continuă să divizeze Republica Moldova, iar negocierile pentru reglementarea conflictului, la care participă UE, SUA, Rusia, Ucraina şi OSCE, nu au nici un rezultat. Mai mult, negocierile au intrat în impas la începutul anului 2006, iar decizia de reluare a acestora a fost luată doar la începutul lunii decembrie anul curent.

Totuşi, politicienii de la Chişinău sunt mai optimişti în privinţa dialogului cu Tiraspolul după 'alegerile prezidenţiale' nerecunoscute din regiune din luna decembrie, care au pus capăt 'epocii' lui Igor Smirnov care a condus-o mai bine de 20 de ani. Noul 'preşedinte' ales, Evgheni Şevciuk, un opozant al lui Smirnov, a anunţat că va liberaliza trecerea la frontiera nerecunoscută.

Evoluţia politică a Republicii Moldova a fost destul de spectaculoasă în cele două decenii de independenţă. De la un parlament care a votat independenţa, drapelul tricolor şi imnul de stat 'Deşteaptă-te române', la o conducere 'agrariană' formată din reprezentanţii fostei nomenclaturi comuniste, care vine la putere în anul 1994. În anul 1998, aceasta este înlocuită de o coaliţie de centru-dreapta, care, însă, suferă un eşec, iar în urma alegerilor anticipate din 2001 vine la putere Partidul Comuniştilor, de stânga, care se va menţine până în anul 2009, când este înlocuit de o nouă coaliţie de centru-dreapta - Alianţa pentru Integrare Europeană. De la proclamarea independenţei, în Republica Moldova au avut loc şapte scrutine parlamentare, dintre care trei anticipate şi trei în ultimii doi ani şi jumătate. În aceeaşi perioadă de timp, ţara a fost condusă de cinci preşedinţi, dintre care doi interimari şi opt premieri, dintre care cinci s-au aflat în funcţie mai puţin de doi ani.

La 20 de ani de independenţă, Republica Moldova continuă să se confrunte cu o criză identitară. Actualul teritoriu al ţării a făcut parte din Ţara Moldovei, până în anul 1812, când este ocupat de Imperiul Ţarist. În 1917, pe fundalul revoluţiei socialiste, este proclamată Republica Democratică Moldovenească, dar, la 27 martie 1918, legislativul acesteia - Sfatul Ţării - decide unirea cu România. În anul 1940, teritoriul este anexat de către fosta URSS, revine pentru o scurtă perioadă de timp României, între anii 1941-1944, în timpul celui de-al doilea război mondial, ca mai apoi să fie din nou ocupat de sovietici şi formată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Nordul şi sudul Basarabiei intră în componenţa Ucrainei, în schimb nou-formatei RSSM îi este acordată regiunea transnistreană. Pe parcursul ocupaţiei ţariste, dar în special a celei sovietice, aici au fost aduşi ruşi, precum şi alte minorităţi naţionale şi au fost stimulate căsătoriile mixte, astfel că în prezent circa 25% din populaţie nu vorbeşte limba de stat, care în constituţie se numeşte 'moldovenească', dar de fapt este identică limbii române. Astfel, majoritatea populaţiei aşa şi denumeşte limba pe care o vorbeşte - moldovenească, şi se autodefineşte drept 'moldoveni'. În acelaşi timp, o altă parte, în special fiind vorba de elita intelectuală, se consideră români şi vorbitori de limba română.

Unii cetăţeni ai ţării doresc în continuare unirea cu România, considerând Republica Moldova o parte a spaţiului românesc, în timp ce alţii şi-ar dori mai degrabă o uniune cu Rusia, sau chiar restabilirea Uniunii Sovietice. În acelaşi timp, numărul cetăţenilor care doresc integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană a scăzut de la 70% la mai puţin de 50% în ultima perioadă, în timp ce mai mulţi ar prefera Uniunea Euroasiatică. Aceste viziuni diferite divizează adesea societatea de la Chişinău, dar şi clasa politică. În Republica Moldova activează Partidul Naţional Liberal, care optează deschis pentru unirea cu România, dar şi formaţiuni politice rusofile, care promovează aderarea Republicii Moldova la Uniunea Rusia-Belarus, precum şi un partid care doreşte să obţină teritoriul Ţării Moldovei, pe care consideră că a fost luat ilegal de România. Pe pereţii şi zidurile din Chişinău pot fi văzute atât inscripţii ca 'Basarabia - pământ românesc', cât şi 'Kişinev, ruskii gorod' (Chişinău - oraş rusesc).

Migraţia masivă a populaţiei este o nouă problemă pentru Republica Moldova, dar care a constituit şi o salvare pentru sute de mii de oameni, care şi-au găsit un loc de muncă peste hotare, dar şi pentru sutele mii de rude, care au trăit din banii trimişi acasă de imigranţi. Fenomenul a început la mijlocul anilor 90, dar a luat amploare la începutul anilor 2000. Statisticile oficiale vorbesc de aproximativ 400.000 de oameni aflaţi peste hotare (ceea ce reprezintă 10% din populaţie, sau circa 30% din forţa de muncă), în timp ce statisticile neoficiale vorbesc de 600.000 sau chiar un milion de cetăţeni moldoveni care şi-au lăsat copiii fără supravegherea părinţilor, sau bătrânii fără sprijinul copiilor. Totuşi, doar în anul 2010, pe căi oficiale, în Republica Moldova au fost transferate circa 1,25 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă aproape un buget anual al ţării. În anul 2008, volumul banilor transmişi de imigranţii de peste hotare a depăşit 1,6 miliarde de dolari. Migraţia conduce şi la o problemă demografică, astfel că experţii prognozează reducerea populaţiei Republicii Moldova cu până la un milion, până în anul 2050.

Totodată, Republica Moldova se află şi în faţa unei provocări politice ce durează mai bine de doi ani, în care ţara nu are un preşedinte ales. Din anul 2009, au existat şase tentative eşuate de alegere a şefului statului, iar două parlamente au fost dizolvate pentru că nu au găsit o majoritate de 3/5 pentru alegerea preşedintelui. Actualul legislativ, ales la 28 noiembrie 2010, de asemenea nu a găsit o soluţie. Două tentative de alegere a preşedintelui au eşuat, iar parlamentul urmează să mai încerce o dată la 15 ianuarie. În caz de eşec, legislativul va fi dizolvat şi vor fi organizate din nou alegeri anticipate.

Indiferent de greutăţile prin care trece, Republica Moldova crede însă într-o perspectivă care este legată de integrarea în Uniunea Europeană. În ianuarie 2010 au început negocierile privind semnarea unui acord de asociere la UE, în prezent sunt purtate negocieri şi în privinţa liberalizării regimului de vize, iar la îmnceputul anului viitor urmează să demareze negocierile pentru crarea Zonei de liber schimb cu UE. Autorităţile şi-au anunţat drept obiective prioritare integrarea în Uniunea Europeană, democratizarea societăţii, asigurarea unei prese libere şi justiţii independente, creşterea economică, lichidarea sărăciei şi dezvoltarea socială. În pofida greutăţilor, ţara este privită ca 'o poveste de succes' în cadrul Parteneriatului Estic.