joi, 19 august 2010

„În Marea Neagră s-ar putea afla importante resurse de hidrocarburi“

Interviu cu dr. Peakall şi dr. Parsons de la Universitatea din Leeds

În urmă cu circa două săptămåni, publicaţia britanică „The Telegraph“ scria că o echipă de cercetători britanici a descoperit un curent masiv de apă sărată, un adevărat råu subacvatic, cu un debit de 10 ori mai mare decåt cel al Rinului. De asemenea, unul dintre cercetători, doctorul Dan Parsons, a mai spus că datele acestei cercetări vor putea fi folosite şi de către companiile petroliere care doresc să foreze în zona unde se află acest råu, loc unde s-ar putea afla importante resurse de hidrocarburi.
În urmă cu circa două săptămâni, publicaţia britanică „The Telegraph“ scria că o echipă de cercetători britanici a descoperit un curent masiv de apă sărată, un adevărat râu subacvatic, cu un debit de 10 ori mai mare decât cel al Rinului. De asemenea, unul dintre cercetători, doctorul Dan Parsons, a mai spus că datele acestei cercetări vor putea fi folosite şi de către companiile petroliere care doresc să foreze în zona unde se află acest râu, loc unde s-ar putea afla importante resurse de hidrocarburi. Pentru cititorii interesaţi de acest subiect, ziarul „Curentul“ a dorit să afle mai multe detalii despre această descoperire care ar putea oferi Mării Negre o nouă dimensiune, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi economic. La solicitarea „Curentului“ au răspuns dr. Jeff Peakall şi dr. Parsons, doi dintre cercetătorii care conduc acest proiect, care ne-au oferit informaţii mult mai precise despre ce înseamnă această nouă descoperire din Marea Neagră. Cercetarea este finanţată de către Consiliul de cercetare a mediului natural din Marea Britanie şi este condusă de către dr. Peakall şi dr. Parsons, de la Universitatea din Leeds. Cercetarea îi implică de asemenea şi pe dr. Russ Wynn, de la Centrul Naţional de Oceanografie din Southhampton, şi pe Rick Hiscott şi Ali Aksu, de la Universitatea Newfoundland din Canada. Parteneri în acest proiect mai sunt Centrul Naţional turc de Oceanografie din Izmir, iar din partea turcă, cercetarea este condusă de Piri Resis. Redăm în continuare dialogul purtat cu cercetătorii britanici:

- Vor fi publicate rezultatele acestei cercetări?

- Da. Absolut toate detaliile acestui proiect de cercetare vor fi publicate în numerele următoare al prestigiosului „Jurnal de Geologie“.

- Îmi puteţi spune ce alte râuri există sub diferite mări şi cum se formează? Sunt ele formate de curenţi de apă mai denşi/reci/săraţi?

- Râurile de sub mări sunt canale care pot ajunge la lungimi de mii de kilometri, circa 100 de metri adâncime, cu o lăţime de câţiva kilometri şi pot purta volume de nămol, nisipuri, sare sau poluanţi în bazinele adânci ale oceanelor. Privite de sus, acestea (râurile subacvatice - n.r.) arată aproape identic cu râurile care curg pe suprafaţa solului, cu foarte multe curbe şerpuite. Există numeroase sisteme de canale submarine în oceanele lumii, dar şi unele aflate la gurile Amazonului, Indusului sau Mississippi, unde volume mari de sedimente alunecă pe panta continentală chiar în adâncurile mărilor. De asemenea, râurile pot fi rezultatul unor alunecări submarine de teren. Aceste canale sunt formate de către curenţi de apă mai denşi pe fundul mării, la care se adaugă concentraţii mari de nămol şi sare.

- Ne puteţi preciza după ce principiu curg aceste râuri?

- Curgerea lor este rezultatul activităţii forţei gravitaţionale exercitate asupra diferenţei de densitate, care poate fi produsă de concentraţii mari de sare şi sedimente. Acesta este echivalentul subacvatic al unor curgeri piroclastice (rocă şi curenţi de gaze care se mişcă foarte repede în cazul unei erupţii vulcanice - n.r.). Pentru a fi mai uşor de înţeles, e ca şi cum ai turna detergent de vase în apa din chiuvetă, iar acesta, fiind mai dens, se scurge spre gura de scurgere.

- Ce speraţi să descoperiţi despre aceste râuri?

- Toată munca anterioară a condus la concluzia că aceste canale submarine funcţionează la fel ca râurile de pe uscat şi depozitează nămol şi nisip în aceeaşi manieră ca şi cele normale: „dacă arată la fel, funcţionează la fel“. Mai multe investigaţii recente de laborator au dezvăluit că lucrul acesta ar putea să nu fie adevărat, ele arătând că acei curenţi din curbele formate de aceste râuri se pot răsuci în direcţii opuse, în comparaţie cu cele din râurile de suprafaţă. Am măsurat forma canalelor, cum se schimbă şi am examinat detaliat cursul lor pentru prima dată. Pentru acest lucru am folosit un submarin cu propulsie autonomă. Acest „autosubmarin“ este o adevărată capodoperă şi are un sistem propriu de măsurat (a costat circa un milion de lire sterline şi este un vehicul de 4 metri lungime). De asemenea, submarinul are amplasată o cameră de viteză care ne permite să măsurăm în detaliu curgerile din interiorul canalelor. Aceste date ne vor ajuta apoi să prestabilim mai exact evoluţiile din cadrul acestor canale şi să analizăm legătura dintre acestea şi depozitele produse. Un exemplu ar fi o mai bună predicţie care ar fi cheia în îmbunătăţirea extracţiei din largul mărilor a petrolului şi a gazelor naturale, acolo unde forările individuale pot costa peste 100 milioane de dolari americani.

mai mult la: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010081947695/Actualitate/In-Marea-Neagra-s-ar-putea-afla-importante-resurse-de-hidrocarburi.html

vezi si: http://roncea.ro/2010/08/19/cercetatori-care-au-descoperit-fluviul-subacvatic-urias-din-marea-neagra-in-exclusivitate-pentru-curentul-dr-peakall-si-dr-parsons-%E2%80%9Ein-marea-neagra-s-ar-putea-afla-importante-resurse/

Leia Mais…

marți, 17 august 2010

Moscova ripostează înspre Bucureşti prin „007“

Pe fundalul tensiunilor create între SUA şi Rusia pe tema amplasării elementelor scutului antirachetă în zona tradiţională a brâului de securitate al Rusiei, denumit în termeni militari „glacis strategic“, România a devenit automat un stat mult mai „interesant“ pentru serviciile speciale ruse, care nu ezită să desfăşoare acţiuni specifice în România, dar şi să reclame eventuale „acţiuni ostile“ ale României chiar în inima Moscovei, de unde, susţine presa rusă, „un stat membru NATO încearcă să obţină informaţii militare“. Deşi astfel de cazuri de prindere a spionilor care folosesc haina diplomatică se rezolvă pe canale şi în circuite închise, departe de ochii presei, de data aceasta Rusia a ales să mediatizeze cazul secretarului I al Ambasadei României la Moscova pentru a plăti astfel o poliţă pentru expulzarea în mai 2009 a trei agenţi ruşi de la Ambasada din Bucureşti. Informaţia arestării celor trei spioni ruşi la Bucureşti a „transpirat“ în presă prin intermediul unui raport întocmit de către ambasadorul austriac la Bucureşti, Martin Eichtinger, datat cu 14 mai, către centrala MAE austriac. În documentul respectiv, diplomatul scria după o întâlnire la Cotroceni a preşedintelui Traian Băsescu cu ambasadorii acreditaţi în România că „relaţia cu Rusia a fost afectată recent şi de scandalul de spionaj, şi de expulzarea a trei angajaţi ai Ambasadei ruse la Bucureşti“. Reamintim că dezvăluirile acestea au fost făcute în contextul scandalului de spionaj în care cetăţeanul român Floricel Achim, subofiţerul care lucra la Divizia 1 Infanterie „Dacica“ a Ministerului Apărării Naţionale, a fost arestat şi condamnat la 12 ani de închisoare după ce a fost prins vânzând informaţii militare cetăţeanului bulgar Zikolov Marinov care, la rândul său, le înmâna reprezentanţilor ataşaturii militare ucrainene la Bucureşti. Ceea ce nu a apărut în dosarul acelui scandal este implicarea în această afacere a celor trei cetăţeni ruşi la care preşedintele făcea referire, diplomaţi din cadrul Ambasadei ruse care au fost nevoiţi să părăsească România. De asemenea, raportul relevă faptul că preşedintele Traian Băsescu se aştepta ca Moscova să riposteze în legătură cu expulzarea diplomaţilor săi, iar momentul se pare că a fost ales precis de serviciile secrete ruse, imediat după scandalul similar cu SUA. „Rusia a devenit, în ultima vreme, tot mai agresivă în păstrarea şi apărarea sferei sale de influenţă. Relaţia cu Rusia a fost afectată recent şi de scandalul de spionaj, şi de expulzarea diplomaţilor săi“, spunea în mai 2009 preşedintele României în faţa ambasadorilor UE.

Lovitură la Washington, via Bucureşti

Acest episod mediatizat intens de către mass-media rusă cu materiale furnizate de către Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) survine la mai puţin de o lună după cel mai mare scandal de spionaj de la sfârşitul Războiului Rece dintre SUA şi Rusia, atunci când FBI a arestat 11 spioni care lucrau pentru Moscova. Conform serviciilor speciale americane, aceştia aveau misiuni de a aduna date despre armele nucleare ale Americii şi de a încerca să penetreze mediile politice influente de la Washington. Acest scandal a fost o lovitură de imagine dată Rusiei, deoarece arestarea spionilor ruşi a survenit imediat după vizita din luna iunie a preşedintelui rus Dimitri Medvedev în SUA.

mai mult la: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010081847594/Actualitate/Moscova-riposteaza-inspre-Bucuresti-prin-007.html

vezi si: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010081847641/Actualitate/Oficial-FSB-Grecu-a-fost-arestat-pe-16-aprilie-vezi-video.html

http://www.ziuaveche.ro/servicii-secrete/gabriel-grecu-secretarul-1-al-ambasadei-romaniei-la-moscova-retinut-de-fsb-pentru-spionaj

Leia Mais…

joi, 12 august 2010

Tomac: România are o obligaţie enormă faţă românii din afara graniţelor

Politica României faţă de diaspora românească a devenit un instrument de succes în ultimii ani sub conducerea şefului Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRRP), secretarul de stat Eugen Tomac. În deschiderea celei de-a X-a ediţii a Universităţii de Vară de la Izvorul Mureşului, judeţul Harghita, Tomac a vorbit despre importanţa redării încrederii românilor de peste hotare în statul român. „România are o obligaţie enormă faţă de românii de pretutindeni“, a declarat Tomac, citat de Mediafax. Demnitarul român a mai adăugat că dezbaterile de la acest eveniment sunt deosebit de importante, ele generând idei pentru noi proiecte destinate românilor aflaţi peste hotare. „De foarte multe ori românii de peste hotare se întreabă dacă au vreo obligaţie faţă de România. Noi le spunem că nu au o obligaţie faţă de România, că România are o obligaţie enormă faţă de ei. În schimb, românii din afara şi din interiorul graniţelor au o obligaţie faţă de românitate, iar noi trebuie să respectăm ambiţia şi hotărârea cu care generaţii întregi de români aflaţi peste hotare s-au ambiţionat să păstreze vie identitatea românească“, a spus Eugen Tomac.

mai mult la: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010081247398/Actualitate/Tomac-Romania-are-o-obligatie-enorma-fata-romanii-din-afara-granitelor.html

Leia Mais…

miercuri, 11 august 2010

Furtună peste Prut: Republica Moldova, între România şi Rusia

În contextul frământărilor politice de la Chişinău, acolo unde Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) pare să se destrame sub spectrul certurilor tot mai intense şi frecvente dintre Marian Lupu (liderul Partidului Democrat şi propunerea iniţială a AIE pentru preluarea preşedinţiei) şi actualul premier, Vladimir Filat (liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova), situaţia ţării devine tot mai incertă. În cadrul acestor discuţii divergente apare şi preşedintele Parlamentului şi liderul interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu (preşedintele Partidului Liberal), al cărui decret privind declararea Zilei Ocupaţiei Sovietice a stârnit discordie în sânul Alianţei, precum şi un embargo economic ca măsură represivă din partea Moscovei, care s-a materializat în blocarea exporturilor de vin moldovenesc către Rusia, notează Stratfor, citată de Mediafax. Agenţia americană de analiză notează că R. Moldova ar putea deveni următoarea ţintă a Rusiei, subliniind că diviziunile din cadrul coaliţiei de guvernământ ar putea fi folosite de Rusia în scopul creşterii influenţei sale asupra Chişinăului. Stratfor scrie că Rusia este interesată în eliminarea elementelor proeuropene de peste Prut, în contextul în care discuţiile despre rezolvarea dosarului transnistrean au reînceput între Ucraina prorusă a lui Ianukovici şi Rusia condusă de preşedintele Dmitri Medvedev. În opinia analiştilor, România joacă un rol secundar în această bătălie care se prefigurează deasupra Chişinăului.

Inexactităţi analitice

Stratfor identifică două variante asupra cărora Rusia şi Ucraina şi-au dat mâna. Prima se referă la faptul că Rusia - cu ajutorul Ucrainei - s-ar putea implica în această problemă pe termen scurt în încercarea de a aduce Transnistria sub controlul Chişinăului. Cea de-a doua face referire la hegemonia Rusiei asupra Transnistriei printr-o divizare a Republicii Moldova, fără însă a controla efectiv Republica Moldova. În ecuaţia acestei divizări a Republicii Moldova pe care analiştii de la Stratfor încearcă s-o creioneze, România este văzută şi ea ca o ţară care urmăreşte controlul asupra Republicii Moldova. Ca explicaţie a acestei teorii este folosit incorect mesajul preşedintelui Băsescu, care ar fi declarat recent că România şi Republica Moldova se vor uni, fără a specifica faptul că liderul de la Cotroceni a mai adăugat că lucrul acesta se va face numai în cadrul Uniunii Europene şi nu va fi o „preluare ostilă“, aşa cum încearcă analiştii de la Stratfor să pună problema. Mai mult, aceştia consideră că România, după alegerile prezidenţiale din Rusia, urmează „o politică agresivă“ la adresa Republicii Moldova, iar Ucraina este, chipurile, forţată să mute în privinţa Transnistriei sub ameninţarea unor revolte ale românilor din Bucovina de Nord, teritoriu care aparţine astăzi Ucrainei. Mai mult, Stratfor concluzionează că politica Bucureştilor ar fi divizat cetăţenii de peste Prut între Ucraina şi România, care aleg ca teritoriul din dreapta Prutului să rămână independent. De asemenea, analiştii de la Stratfor susţin varianta că rezolvarea dosarului transnistrean depinde numai de interesele alianţei economice dintre Germania şi Rusia şi de cât de mult doreşte Moscova să îşi promoveze interesele la Chişinău, în coasta Uniunii Europene. Analiza Stratfor privind posibilitatea unui deranj al românilor din Bucovina de Nord, teritoriu care aparţine în prezent Ucrainei, reia o teză mai veche lansată la finele lunii iunie de către expertul internaţional James George Jatras, directorul adjunct al Institutului American din Ucraina, şi doctorul Serge Trifkovici, în cadrul unei mese rotunde desfăşurate la Kiev. Aceştia au susţinut atunci că preşedintele României iniţiază o nouă campanie pentru o posibilă anexare a teritoriilor Moldovei şi Ucrainei. „Modalitatea în care autorităţile de la Bucureşti au început să formuleze prezentările culturale, scopurile naţionale şi interesele de stat ale României face această ţară un vecin ostil şi potenţial periculos pentru Ucraina, Moldova şi alte ţări din vecinătate“, a afirmat atunci Trifkovic. Mai mult, aceasta conţine şi „teoriile moldovenismului“ primitiv formulate de comuniştii lui Voronin.

continuare la: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010081147325/Actualitate/Furtuna-peste-Prut-Republica-Moldova-intre-Romania-si-Rusia.html

Leia Mais…

marți, 10 august 2010

Basarabia, Unirea şi agenţii Moscovei (II)

„Rapoarte secrete“ scoase de la naftalina lui Voronin Ivanciuc invocă în „Caţavencu“ rapoarte „secrete“ ale SIS-ului moldovenesc - de extracţie fesebistă, materiale publicate de fapt, iniţial, în „Moldova Suverană“, oficiosul comuniştilor lui Voronin. Miza dezinformării transpiră prin toţi porii aşa-zisei anchete. Se ştie că din nicio instituţie rapoartele secrete nu pleacă singure, către public. Aşa-zisele rapoarte reprezentau în fapt intoxicări livrate cu scopul conspirării „noului val“ de „rândunici“ (lastocika) lansate şi dirijate către teritoriul României.
Exact acum un an, în august 2009, SIS-ul din Moldova lansa un aşa-zis material-bombă, de fapt un fâs ce făcea parte dintr-o serie de materiale „informative“ cică, privind asociaţiile de basarabeni din România. „Lucrarea“ SIS se intitula: „Asociaţiile tinerilor basarabeni din România cu referinţă la implicarea României în afacerile interne ale Republicii Moldova prin organizarea şcolilor de vară din România, 2009“ şi a fost trimis de pe o adresă de mail fictivă - studentbas@ yahoo.co.uk şi semnat de Asociaţia basarabenilor din România, Organizaţia Studenţilor Basarabeni şi Liga Studenţilor Basarabeni.
Evident, niciuna dintre cele 3 asociaţii nici măcar nu exista. Materialul SIS-ului nu era primul de acest tip, ci a venit după altele două, apărute în decursul anului 2009. Primul a apărut în ziarul „Moldova Suverană“, în data de 18 iunie 2008, şi avea următorul titlu: „Studenţii din Republica Moldova - o pradă uşoară pentru serviciile secrete din România“, fiind „semnat“ anonim, ca în revistuţele lui Vadim Tudor, Tribunul homosexualilor, de „Un grup de tineri, studenţi în România“.
Al doilea a apărut în data de 13 martie 2009, a fost trimis de pe aceeaşi adresă de mail ca ultimul, studentbas@yahoo. co.uk, de către Asociaţia Basarabenilor din România şi adresat SRI, SIE, Preşedinţiei României, ONG-urilor studenţilor basarabeni din România şi mass-mediei din România şi Moldova.
În toate aceste materiale, se susţine că studenţii basarabeni din România, în mare parte lideri şi membri ai unor asociaţii anoste, care se ocupă în principal cu chefuri şi petreceri, ar fi fost racolaţi de SRI şi SIE, instruiţi de politicieni români şi finanţaţi de anumite instituţii ale statului român în vederea promovării unor idei unioniste, ceea ce ar reprezenta un atac la statalitatea Republicii Moldova.
În principal însă materialele emanate de la SIS-ul lui Voronin reprezentau de fapt un atac la adresa României şi a instituţiilor acesteia, a Preşedintelui României, Traian Băsescu, şi mai ales la adresa secretarului de stat, şefului Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni (DRRP), Eugen Tomac, şi a altor oficialităţi din România.
SIS-ul face o trecere în revistă a tuturor asociaţiilor de basarabeni din România, a liderilor acestora şi a unor fictive activităţi pro-unire întreprinse de ei, trecuţi la un fel de index de „trădători de ţărişoară“. Este exceptată o singură organizaţie de fixarea la stâlpul infamiei, LSB Bucureşti, inclusă în LSB România, liderul acestor două asociaţii nefiind menţionat în materialele în care sunt trecuţi, practic, toţi oengiştii de pripas basarabeni.
Din cele trei materiale ale SIS livrate opiniei publice, anul trecut - via „Moldova Suverană“ a lui Voronin -, lipseau tocmai acele noi personaje, devenite active după o perioadă de conservare şi înmugurire, apoi introduse în circuitul activ. Noii operativi, conspiraţi în fel şi chip, ba ca „noi patrioţi“, ba ca „noi legionari“, ba ca „noi golani“, cu un discurs înşelător cu adresabilitate pe segmentul naţionalist românesc - o zonă a idiosincraziilor agenţilor ruşi, care au gonflat mereu aria „naţionalistă“ românească, mai degrabă precară, pentru a-şi justifica probabil activitatea.
Toate datele prezentate în maniera clasică a metodologiei „dezinformării gri“ erau vechituri, poveşti vechi de ani de zile, întoarse din condei, istorii gonflate artificial, tocmai în scopul inventării unor aşa-zise acţiuni agresive ale Bucureştiului împotriva Chişinăului. În realitate lucrurile au stat şi stau tocmai invers. Nu ei au fost penetraţi de noi, ci viceversa. Dacă la un moment dat existau aproape 4.000 de firme ale unor cetăţeni originari din Moldova, cu activitate bogată în România (la propriu), în ce priveşte penetrarea capitalului românesc la Chişinău raportul era de 1 la 1.000, ca proporţie.

de George Roncea

continuare la: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010081047273/Actualitate/Basarabia-Unirea-si-agentii-Moscovei-II.html

Leia Mais…

luni, 9 august 2010

Vuvuzele antiromanesti din presa romaneasca - Hotnews si Catavencu

Basarabia, Unirea şi agenţii Moscovei de la Bucureşti (I)

În luna ianuarie a anului 2009 „Curentul“ publica un material intitulat „Vântu îşi bagă coada în coaliţia de guvernare“, în care se menţiona coliziunea dintre interesele lui Vântu în Republica Moldova şi persoana, indezirabilă pentru SOV, a secretarului de stat MAE, fost consilier al preşedintelui Băsescu pentru românii din diaspora, Eugen Tomac. Acesta era atacat în defunctul „Cotidianul“, pe de o parte, din cauza faptului că acesta era privit ca un apropiat al preşedintelui Băsescu, iar pe de altă parte, deoarece Vântu urma să se intromisioneze la Chişinău, iar Tomac îi stătea în cale, deoarece „omul preşedintelui“, cum scria cu năduf condeierul lui Vântu, se află pe un post-cheie pe relaţia cu Republica Moldova, iar una printre principalele sale atribuţiuni este relaţia cu Chişinăul.
Vântu începuse încă de pe atunci să dea târcoale Chişinăului şi, aşa cum a dezvăluit „Curentul“ în premieră, la vremea aceea, intenţiona să-şi deschidă încă o televiziune de latrină, care să verse zoaie zilnic în capul basarabenilor, aşa cum o face RealitateaTV, dejecţia presei româneşti. Latrina tv a lui Vântu de la Chişinău s-a numit Publika TV, o televiziune cu nume rusesc, cu programe în limba rusă şi cu o „vedetă“ tot rusoaică, care nu a reuşit nici până acum să buchisească limba română, deşi s-a dus personal Sergiu Toader până la Chişinău, alături de Hurezeanu pentru a o învăţa să aglutineze şi altceva decât lătrături ruseşti pe post.
Miza făkăturii tv a lui Vântu este campania electorală din toamna acestui an, unde acesta speră să joace un rol, urmând apoi să ciugulească nişte contracte de la viitoarea conducere a Moldovei. Televiziunea sa de la Chişinău este însă deja falimentară, ca şi toate celelalte componente media ale Trustului SOV. O altă falimentară fiţuică a lui Vântu -“ Caţavencu“ - se propteşte acum, din nou, la un an de la atacul din „Cotidianul“, în persoana lui Eugen Tomac. Nu este omis, desigur, mai ales Traian Băsescu, dar apare şi o ţintă nouă, preşedintele interimar al Moldovei, Mihai Ghimpu, un apropiat al preşedintelui Băsescu.
Materialul a fost lansat zilele trecute pe piaţă de Cornel Ivanciuc, iar conţinutul ne readuce aminte persistenţa activităţii acestuia pe coordonatele intoxicării şi dezinfomării, calităţi preţuite, se pare, în cadrul Trustului lui Sorin Ovidiu Vântu.

de George Roncea

continuare la: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010080947224/Actualitate/Basarabia-Unirea-si-agentii-Moscovei-de-la-Bucuresti-I.html

HotNews - goarna intereselor Budapestei

Interesele Executivului de la Budapesta sunt mai nou purtate în presa centrală de la Bucureşti prin intermediul unor mijloace mass-media cu un rating mare, precum portalul de ştiri HotNews. Dacă premierul ungar Viktor Orban încearcă să pună botniţă mass-mediei ungare printr-o serie de legi care vor permite un control mult mai mare al statului asupra funcţionării televiziunilor şi radiourilor de stat, măsură dur criticată chiar de jurnaliştii ungari şi media internaţională, se pare că interesele Executivului maghiar sunt bine reprezentate de jurnaliştii români. Odată cu instalarea la cârma guvernului ungar a premierul Viktor Orban, Ungaria şi-a declarat deschis apetenţa pentru oferirea cetăţeniei ungare pentru etnicii maghiari care trăiesc în afara graniţelor, circa cinci milioane de oameni. Declaraţii în acest sens au fost făcute inclusiv cu ocazia vizitelor oficiale sau private ale unor lideri politici de la Budapesta în România, printre care îi amintim pe vicepremierul maghiar Semjen Zsolt, ministrul de Externe - Janos Martonyi, sau chiar premierul Viktor Orban. Într-un articol publicat ieri de către un jurnalist de etnie maghiară al HotNews, Attilo Biro, acesta îi îndeamnă pe maghiari să meargă în consulatele Ungariei de pe teritoriul României şi să ceară „re-naturalizarea“ lor. Acest beneficiu le-ar putea garanta doritorilor ridicarea restricţiilor de muncă în state din vestul Europei precum Germania, Marea Britanie sau Franţa, dar şi pentru a se îmbarca cu destinaţia SUA fără vize după ce Washington le-a ridicat în noiembrie 2008 pentru cetăţenii unguri. „Restricţiile pot fi ocolite de etnicii maghiari din România care, din 2011, au posibilitatea de a obţine cetăţenia maghiară şi un paşaport. Spre deosebire de România, Ungaria nu are restricţii pentru forţa de muncă în aceste ţări“, ne anunţă HotNews.

mai mult la: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010080947188/Actualitate/HotNews-goarna-intereselor-Budapestei.html

Leia Mais…
 
Dofollow Banner