Subsecretarul american de stat Ellen Tauscher, a declarat luni ca Romania ar putea fi gazda a trei baterii de interceptori in cadrul scutului antiracheta, ceea ce ar putea insemna 24 de rachete de tip SM-3. Oficialul american a mai sustinut ca radarul pentru acestea nu va fi amplasat in Romania, dar ca va fi pus undeva pe sol, si nu in Marea Neagra pe nave. In prezent, configuratia pentru interceptorii SM-3 amplasati pe mare, la bordul navelor, sunt baterii de cate opt (interceptori), a precizat Ellen Tauscher pentru Interfax. “Vom discuta despre ce va presupune exact desfasurarea in Romania a interceptorilor, dar eu cred ca ar putea fi vorba despre trei baterii, deci 24 de rachete SM-3, insa acest aspect este acum deschis negocierilor”, a declarat Tauscher. Ea a spus ca atunci cand va fi stabilit numarul interceptorilor terestri, Statele Unite se vor baza pe evaluarea amenintarilor. Pe de alta parte, subsecretarul american de stat a confirmat ca pe teritoriul Romaniei nu va fi amplasata o statie radar fixa, de genul celei care, potrivit viziunii administratiei Bush asupra scutului antiracheta, era prevazuta a fi instalata in Republica Ceha. “Vom avea un radar (n.r. – pentru interceptorii din Romania), dar unul mult mai mic”, a spus subsecretarul de stat american, sugerand ca ar putea fi vorba despre un radar mobil.
continuare la: http://karadeniz-press.ro/kara/sua-romania-ar-putea-gazdui-24-de-rachete-interceptoare-sm-3/
marți, 16 februarie 2010
SUA: Romania ar putea gazdui 24 de rachete interceptoare SM-3
Etichete:
Rusia,
scut antiracheta,
SUA. Romania
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu