miercuri, 10 martie 2010

România dă undă verde prospectărilor ruseşti în Marea Neagră

Bucureştii şi-au dat acordul ca firmele energetice ruseşti să poată prospecta zona economică a României din Marea Neagră, a declarat Traian Băsescu la un forum economic româno-japonez desfăşurat, ieri, la Tokyo. „Vă pot informa că am dat deja un răspuns pozitiv ruşilor, care ne-au cerut să le permitem să înceapă prospectarea în zona economică a României care e situată pe Marea Neagră“, a precizat şeful statului, răspunzând astfel unei întrebări adresate de reprezentantul unei companii japoneze, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Liderul de la Cotroceni se află într-o vizită de lucru de trei zile în Japonia. Cu toate acestea, şeful statului a reiterat faptul că, pentru România, proiectul energetic UE denumit Nabucco rămâne prioritar, dar în acelaşi timp ţara noastră nu se opune proiectului South Stream promovat de Rusia. „Dar, în acelaşi timp, nu avem nimic împotriva South Stream. Nimeni nu va bloca accesul proiectului rusesc spre Marea Neagră. România nu este împotriva South Stream, dar vom sprijini prioritar Proiectul Nabucco, care este un proiect UE, a explicat Băsescu.

mai mult la: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010031140966/Actualitate/Romania-da-unda-verde-prospectarilor-rusesti-in-Marea-Neagra.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Dofollow Banner