miercuri, 9 iunie 2010

Europa îi trage de urechi pe corigenţii politici de la Bucureşti

În ciuda circului pe care pseudoopoziţia a încercat să îl ofere cu ocazia discursului susţinut ieri în Parlamentul României de către şeful legislativului european, Jerzy Buzek, oficialul de la Bruxelles a criticat în termeni duri situaţia de mizerie în care se zbate clasa politică dâmboviţeană. Parlamentarilor români li s-a spus de către Buzek că ar fi cel mai indicat să lase luptele politice în care toată ziua sunt angrenaţi pe la televiziuni şi să pună mâna să dea dovadă de leadership şi să promoveze măsurile corecte, slujindu-şi ţara şi uitând de beneficiile pe termen scurt, de partid. „Este răspunderea noastră şi răspunderea dvs. ca membri ai Parlamentului României să mergem mai departe pe calea reformelor necesare în toate statele membre în prezent“, a spus Buzek. El a continuat să vorbească despre cum se vede situaţia economică a României de la Bruxelles, avertizând totodată că ţara noastră se află în acelaşi scenariu cu Grecia şi dacă nu va exista consens politic pentru implementarea de reforme draconice, situaţia ar putea deveni catastrofală, angrenând România în spirala falimentului.

continuare la: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010061044619/Actualitate/Europa-ii-trage-de-urechi-pe-corigentii-politici-de-la-Bucuresti.html

3 comentarii:

  1. Tatarbunar, răscoală după scenariu

    Un articol interesant pentru toti românii.

    http://www.tribuna-basarabiei.ro/2010/06/tatarbunar-rascoala-dupa-scenariu.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Ucraina demult vrea ...şi Palanca!

    Un articol interesant despre cum pierde Basarabia din teritoriu in favoarea Ucrainei.
    Romanii trebuie sa stie.
    http://www.tribuna-basarabiei.ro/2010/06/ucraina-demult-vrea-si-palanca.html

    RăspundețiȘtergere
  3. ISTORIA AȘA CUM NU O ȘTIM. DEPORTĂRILE BASARABENILOR: TRAGEDII DE FAMILIE ȘI ȚARĂ

    Un articol șocant, despre suferința provocată de bolșevici basarabenilor. Trebuie preluat și citit de cat mai multi romani...

    http://www.tribuna-basarabiei.ro/2010/06/istoria-asa-cum-nu-o-stim-deportarile.html

    RăspundețiȘtergere

 
Dofollow Banner