joi, 24 iunie 2010

Viktor Orban nominalizează un spadasin la conducerea Ungariei

Premierul ungar Viktor Orban pregăteşte terenul pentru preluarea tuturor funcţiilor-cheie din Ungaria de către subalternii săi politici, scria ieri agenţia de ştiri Bloomberg, care preciza că noua funcţie vizată este cea de preşedinte. Pentru atingerea acestui deziderat, Orban l-a nominalizat ieri pentru ocuparea fotoliului de preşedinte al Ungariei din partea Fidesz, pe fostul vicepreşedinte al Parlamentului European, Pal Schmitt, politician care şi-a depus recent demisia din funcţia de conducere ocupată anterior în Legislativul European. Reamintim că în locul său vicepreşedinte al PE a fost ales europarlamentarul român Laszlo Tokes, propunere care a venit din partea partidului aflat la guvernământ în Ungaria, Fidesz. Este foarte probabil ca demisia lui Schmitt să fi venit tocmai pe fondul unor promisiuni politice făcute de către Viktor Orban, acesta oferindu-i în schimb fostului vice al PE tocmai funcţia de preşedinte al Ungariei. De asemenea, partidul de guvernământ Fidesz care a preluat puterea în luna aprilie are majoritate de două treimi în parlament. Astfel, Schmitt nu va avea probleme în a prelua funcţia de preşedinte de la actualul lider Laszlo Solyom, al cărui mandat va expira la 4 august. Preşedintele Ungariei este ales de parlament cu 386 de locuri, iar votul va avea loc la 29 iunie. „Este solemn, chiar o datorie onorabilă să fii primul cetăţean al Republicii, şi Viktor Orban crede că Pal Schmitt poate şi chiar îşi va exercita această datorie onorabil“, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Peter Szijjarto. Schmitt, în vårstă de 68 de ani, va fi atåt candidatul Fidesz, cåt şi al aliaţilor creştin-democraţi. Specialist în economie, Schmitt a fost campion olimpic la scrimă în 1968 şi 1978, precum şi campion mondial în 1970 şi 1971.

continuare la: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010062445202/In-lume/Viktor-Orban-nominalizeaza-un-spadasin-la-conducerea-Ungariei.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Dofollow Banner