Dacă săptămåna trecută ziarul „Curentul“ scria că politicienii romåni au „fost traşi de urechi de Europa“, cu prilejul discursului susţinut în Parlamentul naţional de către polonezul Jerzy Buzek, şeful Legislativului European, ieri, a venit råndul Statelor Unite să ne atragă atenţia în legătură cu necesitatea administrării de către guvernanţi a „medicamentelor cu gust rău“ pe care romånii trebuie să le înghită pentru revigorarea economiei. Astfel, ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, ieri, la Academia Romånă, cu ocazia împlinirii a 130 de ani de relaţii diplomatice romåno-americane, că redresarea economiei romåneşti este în interdependenţă totală cu următoarele măsuri draconice pe care cabinetul Boc urmează să le aplice. „După Revoluţia din 1989, cu sprijinul Statelor Unite, prin aderarea sa la NATO şi UE, şi cu sprijinul altor aliaţi occidentali, Romånia a început să-şi dezvolte o economie pe care o poate susţine prin forţe proprii. Acesta este principalul scop al deciziilor dureroase pe care actualul guvern romån le va lua în următoarele zile. Aşa cum a declarat preşedintele Parlamentului European, aflat aici, în Bucureşti, săptămåna trecută, Romånia trebuie „să îşi vindece economia, iar pentru a face acest lucru, trebuie să luăm medicamente care au un gust rău, dar care sunt necesare“. Oficialul american a mai adăugat că pentru creşterea investiţiilor străine în Romånia este nevoie de o bună funcţionare şi transparenţă a sistemul juridic, care „să fie lipsit de corupţie şi de un guvern care ia decizii previzibile şi raţionale“. Gitenstein a mai remarcat faptul că doar 22% din populaţia Romåniei lucrează în sectorul privat faţă de 43% în Germania sau 40% în Slovenia, fapt ce ne plasează în coada clasamentului european, cu doar jumătate de procent în faţa Republicii Moldova, care abia acum începe să îşi dezvolte economia de piaţă.
continuare: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010061544763/Actualitate/SUA-atrage-atentia-asupra-necesitatii-reformelor-draconice-in-Romania.html
luni, 14 iunie 2010
SUA atrage atenţia asupra necesităţii reformelor draconice în Romånia
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu