joi, 29 ianuarie 2009

Buna asta: Economia Moldovei, a cincea din lume ca stabilitate

Republica Moldova, cea mai saraca tara din Europa, a fost desemnata drept una dintre cele mai stabile economii din lume, intr-un clasament al tarilor cele mai ferite de efectele crizei financiare, realizat de revista britanica The Banker, potrivit NewsIn. Tara de peste Prut ocupa a cincea pozitie in top, in fata unor puteri economice ca Japonia sau Statele Unite. Chisinaul se bucura de noul sau statut, chiar daca a fost nevoie de o criza mondiala pentru a-l obtine. Revista sustine ca motivele pentru care Chisinaul a fost criticat din punct de vedere economic - un sistem financiar primitiv si o economie bazata pe agricultura - il ajuta acum sa nu resimta efectele crizei.
"Suntem in primele cinci tari cu economii robuste", a declarat presedintele Vladimir Voronin, un comunist in varsta de 67 de ani. "Sa fiu sincer, a fost o surpriza", a adaugat el.
Voronin considera ca secretul Republicii Moldova este ca si-a construit economia in jurul productiei alimentare, nu in jurul produselor financiare. "Criza sau nu, orice om trebuie sa manance de cel putin doua ori pe zi", a spus Voronin intr-o conferinta de presa. Peste jumatate din cei patru milioane de cetateni ai Republicii Moldova traiesc in zone rurale, iar salariul mediu pe economie este de 250 de dolari pe luna. Exista o bursa de valori, dar tranzactiile zilnice rareori depasesc 300.000 de dolari, iar peste 16% din populatie lucreaza in strainatate.
Multi fermieri folosesc in continuare pluguri trase de cai, iar in anii '90 au exitat numeroase cazuri in care locuitorii si-au vandut rinichii pentru a avea un venit suplimentar.
Banca Mondiala a laudat Guvernul de la Chisinau pentru ca a reusit sa aduca un grad de stabilitate in economie, dupa prabusirea Uniunii Sovietice si dupa un razboi cu regiunea separatista Transnistria.
Dar Veaceslav Ionita, analist la un centru de reflectie din Republica Moldova, IDIS Viitorul, priveste cu scepticism noul statut al tarii, de economie stabila. "Este acelasi tip de stabilitate ca intr-un cimitir. Intr-un cimitir, nimeni nu moare", a spus el.

ZIUA Online

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Dofollow Banner