Se afișează postările cu eticheta Renato Usatîi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Renato Usatîi. Afișați toate postările

marți, 9 februarie 2016

INTERVIU EXCLUSIV EVZ cu liderul PPE, Joseph Daul: „Partidele politice pro-ruse, în frunte cu Dodon și Usatîi, nu fac situația din țară mai ușoară”



Liderul Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a avut amabilitatea de a acorda un interviu în exclusivitate pentru „Evenimentul Zilei”, ediția de Republica Moldova, în care liderul celei mai puternice familii politice europene a vorbit despre ce înseamnă pentru cetățenii acestei țări integrarea în UE, necesitatea imperativă a reformelor prin indicarea României ca exemplu de urmat și despre cum Rusia lucrează continuu pentru a submina acest proces care, până acum, nu a adus decât beneficii palpabile pentru cetățenii Republicii Moldova. Redăm mai jos discuția avută cu PPE:

Republica Moldova se confruntă acum cu o serie de proteste anti-guvernamentale, cum puteți descrie scena politică de la Chișinău din ultimii ani?

Sunt un susținător fervent al integrării Republicii Moldova în UE pentru ca succesele Moldovei sunt, de asemenea, și succesele noastre. Însă este nevoie de acțiuni urgente din partea noului guvern pentru a atenua criza economică în care se află Moldova. Autoritățile de la Chișinău trebui, de asemenea, să implice și reprezentanți ai societății civile în elaborarea unei strategii de îmbunătățire a țării în ansamblu. Protestele reprezintă un exercițiu democratic prin care oamenii își arată nemulțumirile pe care autoritățile trebuie să le asculte și să le ia în considerare. Noul guvern, care este controlat de Plahotniuc care se pretinde a fi pro-european, încă trebuie să demonstreze de ce este capabil și ce poate face pentru propriii cetățeni. Vom monitoriza și evalua îndeaproape acest guvern în baza rezultatelor sale. Partenerii europeni se așteaptă ca interesele și necesitățile oamenilor să fie puse mai presus decât interesele a doar câtorva persoane.

Pe lângă faptul că Moldova se afla într-o situație dificilă, campaniile populiste de dezinformare și manipulare alimentate și conduse de partidele politice pro-ruse în frunte cu Dodon și Usatîi nu fac situația din țară mai ușoară. Suntem conștienți de această propagandă și suntem gata să comunicăm mai mult cu oamenii din Moldova pentru ca aceștia să nu devină victime ale politicienilor populiști.
Oamenii s-au săturat de corupție și vorbe goale, a venit timpul ca acei care conduc țara să livreze ce au promis. Cu toate acestea, cred cu vehemență că parcursul european al Moldovei este cea mai bună opțiune pentru oamenii de acolo și pentru un viitor mai bun al țării. Tarile din Europa centrală și de est au reușit să reformeze și să se dezvolte împreună cu suportul UE; suntem gata să oferim același lucru și Moldovei.

Se așteaptă UE de la partidele din Republica Moldova, în ceea ce privește reformele?

Vreau să văd o Moldovă în care statul de drept, o justiție independentă, și lupta împotriva corupției prevalează. Numai atunci când aceste condiții vor fi îndeplinite, Moldova va fi în măsură să atragă în continuare investiții străine pentru a crea mai multe locuri de muncă și a îmbunătăți nivelul de trai al oamenilor. Oamenii vor să locuiasca într-o țară fără corupție și unde banii nu dispar din bugetul public.
Acordul de asociere UE-RM constituie deja un parcurs excelent cu o listă completă de reforme care trebuie implementate. Republica Moldova are nevoie de reforme urgente necesare pentru a putea oferi cetățenilor un sistem de justiție independent, transparent şi responsabil. Mai mult, instituția Procuraturii și instanța constituțională trebuie reformată, precum și a economiei și a sectorului financiar. În același timp, Moldova are nevoie de o clasă politică pro-europeană capabilă și determinată să implementeze aceste reforme, și care nu în ultimul rând să se bucure de încrederea și suportul oamenilor. Așteptăm de la noul guvernul nu numai rezultate concrete dar și să pună bunăstarea tuturor oamenilor din Moldova mai presus decât interesele sale personale.


Credeți că este nevoie acum de fondurile europene pentru ca Republica Moldova să continue parcursul european? Tototdată, un acord cu FMI are rezolva cele mai mari probleme financiare din Moldova? Cât de imperativ este pentru Chișinău să primească bani din Vest?

Sprijinul financiar din partea UE pentru Moldova este imperativ pentru a obține progrese în implementarea reformelor necesare și a ajuta oamenii si țara să se dezvolte și să prospere. UE este gata să ofere ajutor dar pentru aceast are nevoie de un guvern stabil care sa implementeze reformele necesare; numai atunci noi vom fi capabili sa-i ajutam pe oamenii din RM. Sprijinul financiar din Occident este conditionat de reforme. UE nu vrea nimic mai mult decât o Moldovă independentă din punct de vedere economic, prospera, și stabilă, in comparatie cu Rusia care preferă o Moldova captiva, slabă și instabilă.

De părere aveți despre sprjinul pe care România l-a acordat până acum Republicii Moldova pentru a se apropia de Uniunea Europeană? Poate Bucureștiul să facă mai mult și care ar fi aceste lucruri, după ce România a spus deja că va acordat un ajutor financiar de 150 de milioane de euro?

Date fiind legăturile istorice și cumplita situație economică a Chișinăului, înțeleg că așteptările oamenilor din Moldova dinspre România sunt mari. UE și România au fost întotdeauna dornice să ajute Moldova în vremurile cele mai tulburi. În particular, decizia premierului Dacian Cioloș de a oferi sprijin financiar Chișinăului, sub forma unui împrumut bilateral, a fost foarte binevenită. Mai cred și că acele condiționalități atașate împrumutului este cea mai corectă abordare pentru a se asigura faptul că Executivul Republicii Moldova va implementarea reformele necesare pentru a ține țara pe drumul european. Așa cum a concluzionat în raportul (MCV - n.r.) de săptămâna trecută și Comisia Europeană, România a înregistrat rezultate bune în lupta împotriva corupției. Colaborarea strânsă între cele două state, nu poate fi benefică decât pentru Moldova. Bunele practici ale României în lupta cu corupția, întărirea statului de drept și reformarea sistemului de justiție sunt exemple bune pentru Moldova din care își pot lua notițe și apoi învăța din ele.

Există o dezbatere la Chișinău între liderii protestelor dacă să suspende sau să amâne acordurile cu Bruxellesul pentru circa doi ani de zile. Toți cei trei lideri ai pieței – Năstase, Usatîi și Dodon – au fost de acord asupra acestui lucru în cadrul unui talk-show politic televizat. Ce ne puteți spune despre astfel de planuri?

Beneficiile Acordului de Asociere dintre UE și Republica Moldova sunt clare și ar trebui explicate fiecărui cetățean: liberalizarea vizelor, extinderea vănzării produselor moldovenești pe piața UE, investiții străine ce conduc la crearea de noi locuri de muncă, acestea sunt doar câteva exemple. Moldova este de asemenea țara din afara UE care primește cele mai multe fonduri europene pe cap de locuitor. Haideți să reamintim oamenilor că, în 2014, atunci când Rusia a impus embargo pentru produsele moldovenești, UE a ridicat imediat cotele de export pentru Republica Moldova, fapt ce a general supraviețuirea pentru mulți fermieri din Republica Moldova.

Recent, președintele rus Vladimir Putin a ordonat o întâlnire a Consiliului Național de Securitate pe tema situației din Republica Moldova. Credeți că Rusia va interveni și mai multe în criza de la Chișinău?

Este evident că Rusia își dorește stoparea procesului integrării europene al Republicii Moldova. A fost întotdeauna interesată de a submina politicile UE din cadrul Parteneriatul Estic, precum și dezvoltarea unor țări precum Moldova, Georgia și Ucraina, în ciuda dorinței clare a acestora de a se apropia de UE. Cred că Moscova nu va pierde oportunitatea de a încerca să deturneze cursul european al Moldovei, dar în același timp trebuie remarcată și dorința moldovenilor de a nu se mai lăsa încă o dată păcăliți de capcanele trecutului, dorință pe care eu personal și partidul meu (PPE - n.r.) o susținem totalmente. Pentru Moldova, prosperitatea vine din Vest, nu din Est.

Cât de aproape este Moldova de a repeta un scenariu ca cel al Maidanului de la Kiev, în cazul în care cabinetul Filip nu demisionează și refuză să fie organizate alegeri anticipate?

Cred ca ar trebui să ne abținem de a face comparații între protestele de la Chisinau și euromaidanul din Ucraina. Protestatarii ucraineni de pe Euromaidan au luptat și și-au pierdut viața pentru valorile UE și pentru a asigura cursul pro-european al țării lor. Moldova a ales deja să se apropie de UE. Însă oamenii vor să vadă o evoluție în acest sens cu rezultate clare în combaterea corupției endemice din instituțiile publice și private, precum și asigurarea condiţiilor pentru implementarea celorlalte reforme menționate în Acordul de asociere RM-UE, care au fost amânate sau care nu au fost încă puse în aplicare. Cred că nu ar trebui să speculam despre posibile scenarii viitoare. Sunt convins că mai devreme sau mai târziu lupta împotriva corupției va continua. Istoria ne-a arătat că voința poporului nu trebuie subestimată.


A consemnat Mădălin Necșuțu

Publicat în EvZ Moldova

Leia Mais…

duminică, 31 ianuarie 2016

Iubește Revoluția!


În 1941, la 23 de ani, scriitorul rus Aleksandr Soljenițîn își depăna propriile trăiri revoluționare într­-o poveste ce nu avea să mai fie terminată.
Nerjin, eroul principal al romanului incomplet „Iubește revoluția!” , era în fapt un alter ego al autorului, care nu voia decât să ajungă pe front în timpul celui de­al doilea război mondial pentru a­și apăra țara. Scopul său era curat, idealistic, cel al unui tânăr student la matematică la Universitatea de Stat din Rostov.

Însă țelul lui Nerjin are puține în comun cu a altor „patrioți” ,din ziua de astăzi, de data această moldoveni, care îndeamnă voalat lumea la revoluție și acapararea puterii pe orice căi.

Cu pistolul îndreptat spre tâmpla guvernanților, și ei plini de boli cleptomanice neaoșe incurabile, liderii revoluționari ce protestează în stradă la Chișinău riscă să arunce țara în haos. Funcționând după principii machiavelice identice cu a predecesorilor, alternativa politică din stradă îndeamnă populația la „nesupunere civică”. Ultimatumul sună terifiant, iar o criză civilă, provocată de proteste violente de stradă, nu va stabiliza niciodată țara. Cei trei mușchetari din vârful revoltelor, din care doi pro-­ruși declarați, nu vor să facă altceva decât să înlocuiască un oligarh cleptoman cu un triumvirat dubios cu fundul în două luntri. Cu o jumătate de posterior în UE și cealaltă jumătate în UV. O poveste ce nu este deloc departe de cea a „vițelul blând”, promovată de Vladimir Voronin. Toate­-s vechi și nouă toate...
De altfel, cei doi pro-­ruși nu fac nimic altceva decât să încerce să-­și ia fața unul contra celuilalt, ca oameni de nădejde pe care Moscova poate conta la Chișinău. De altfel, cele două partide sunt în concurență directă, chiar în cazul alegerilor anticipate, deoarece se bat pe același segment electoral pro-­rus, iar Usatîi are o priză mult mai mare decât tovarășul său din Parlament, trădătorul ex-comunist, așa cum fostul său șef de partid, Igor Dodon. Prinși în aceeași vâltoare a îmbogățirii peste noapte, cei doi lideri ai protestatarilor ce țin cu „poporul sărăcit” nu fac nicio pas fără o vizită în prealabil la poarta Kremlinului de la Moscova.

Tocmai de aceea se ridică întrebarea legitimă: „Ce înseamnă nesupunerea civică pentru ei?” Poate una proiectată pe calapodul Donețk sau Lugansk?
Din toată această nebunie ce ține de goana după putere fără scrupule, vine și alternativa. Una așezată, fără învârtoșare pătimașă și exces de testosteron. Vocea Maiei Sandu s­a ridicat cu luciditate dintre liderii pieței. Ea a spus direct că nimeni nu trebuie să se urce pe nemulțumiri oamenilor și să le călărească ca pe propria agendă politică. De asta a și refuzat să urce pe scenă și să­-și facă selfie-­uri acolo, precum cei doi comedianți populiști, Dodon și Usatîi. De altfel, ea a acuzat direct lipsa de discernământ și uzul de violență, așa cum s­a întâmplat în Parlament săptămâna trecută.

Maia Sandu le­-a transmis simpatizanților Partidului Acțiune şi Solidaritate să nu se lase angrenați în acte de violență, deoarece „prin metode necivilizate nu poți ajunge la o viață civilizată”. Mai mult de atât, aceasta i­a îndemnat voalat pe protestatari să nu se lase căpușați de alte proteste paralele a două partide pro-ruse care încearcă, de la constituirea în această toamnă a Orășelului Demnității, să își facă orașele și proteste paralele care să le canibalizeze, încet dar sigur, ideea de a arunca corupția afară din țară. Republica Moldova poate învăța și aici din exemplul de peste Prut.
Continuare pe EvZ Moldova

Leia Mais…
 
Dofollow Banner