Fostul vicepresedinte american din timpul administratiei Bush, Dick Cheney, a declarat luni ca nu crede intr-o implicare a fostului dictator irakian Saddam Hussein in pregatirea sau executarea planului care a dus la tragedia de la 11 septembrie 2001 de la World Trade Center. Cu toate acestea, fostul oficial american a aparat decizia lui Bush de a invada Irakul, argumentand ca ajutorul acordat teroristilor de Saddam Hussein inainte de aceste evenimente a constituit un pericol chiar si dupa 11 septembrie, relateaza CNN. Cheney a facut aceste afirmatii in cadrul unei conferinte gazduita de Clubul National de Presa din SUA. Aici, el a spus ca doreste sa faca astfel de dezvaluiri tocmai pentru "o mai buna intelegere a politicilor care au stat la baza protejarii Statelor Unite ale Americii". "Eu nu cred si nu am vazut niciodata vreo dovada care sa confirme ca Saddam a fost implicat la 9/11. Noi am sustinut acest lucru pentru ceva timp, (dar - n.red.) s-a dovedit insa a nu fi adevarat", a declarat Cheney. Totusi, acesta a mai spus ca intre Irak sI Al-Qaida a existat o legatura de peste 10 ani de zile. "A existat o relatie intre Al-Quaida si Irak, care s-a intins pe un deceniu. Nu e ceva ce am inventat eu" a conchis fostul vicepresedinte american.
sursa: http://karadeniz-press.ro/kara/
marți, 2 iunie 2009
Bine ca au mai lamurit o treaba: Saddam nu e vinovat pentru atentatele de la 11 septembrie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu