miercuri, 4 aprilie 2012

Desantul în coteț al lui Rogozin

Săptămâna trecută, vestea că Dmitri Rogozin ca va fi desantat la Chișinău, după un mandat de aproape patru ani la NATO, stârnea iritarea în rândul autorităților din Republica Moldova și uimire în rândul analiștilor care au încercat să descifreze cât mai bine această mutare a Moscovei. O enigmă care poate fi citită în mai multe chei, dar niciodată într-una „soft”. Nici nu este stilul Rusiei. Ar fi fost ceva anohttp://www.blogger.com/img/blank.gifrmal ca Rusia să trimită un om blajin și nu un războinic pe post de „peacemaker”.

Trimiterea lui Rogozin în acest spațiu poate fi interpretată ca o conexare a dosarului transnistrean cu amplasarea elementelor scutului antirachetă american pe teritoriul României, fapt condamnat vehement la Moscova. Nu întâmplător Rogozin a fost numit de președintele Dmitri Medvedev drept negociatorul Rusiei în problema apărării antirachetă în Europa. Imediat după semnarea semnarea acordului româno-americane pe scut, în decembrie 2011, Rogozin avertiza că românii au devenit cu această ocazie „ostaticii şi ţintele unui (eventual) atac de răzbunare”, fără ca măcar să aibă acces la tehnologiile americane”. A afirmație belicoasă în retorică deja obișnuită a vicepremierului rus.

continuare la: http://ecouromanesc.info/editorialul-zilei/detalii/articol/desantul-in-cotet-a-lui-rogozin

Un comentariu:

  1. Buna ziua,

    Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

    Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
    Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

    dumitru_gabriela31@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere

 
Dofollow Banner