vineri, 15 ianuarie 2010

Despre mitul Eminescu si demitizarea sa. Respect si detractare

Apusul mitului Eminescu?

Oricare dintre noi a putut constata că, după 1989, acea parte a disidenţei pe care Paul Goma a numit-o autocronică, pe urmele unui coleg din Franţa, a adus ca „noutate” moda demitizărilor, în numele unei pretinse ideologii paneuropene. Interesant că nu s a „demitizat” chiar orice, în prim plan stând miturile naţionale, de la Decebal şi Mioriţa până la Mihai Viteazul şi Mihai Eminescu. Îndeobşte, literatura a fost răscolită de acest ghimpe straniu care s-a numit cultul Eminescu şi care, spre a fi mai uşor spulberat, s a indus ideea că ar fi fost creaţia naţional-comunismului ceauşist. Unii mai prevăzători au înţeles, însă, că mitul Eminescu este o creaţie veche, de peste 120 de ani, ivit o dată cu îmbolnăvirea poetului la 28 iunie 1883 şi intrat în continuă expansiune de la apariţia ediţiei princeps a Poeziilor, pe care o datorăm lui Titu Maiorescu,
Demitizanţii sunt, la rându-le, de două speţe: radicalii şi moderaţii. Primii cred că omenirea se poate descurca fără mituri (şi chiar fără religie), numai nutrindu-se din puterile raţiunii şi eliminând, deci, orice propensiune spre sacru. Pare a fi aici un imbold din filosofia postmodernistă, care-şi revendică punctul de purcedere din faimoasa declaraţie a lui Nietzsche că Dumnezeu a murit.

continuare la: http://victor-roncea.blogspot.com/2010/01/apusul-mitului-eminescu-afla-azi-la_14.html

Un comentariu:

 
Dofollow Banner