luni, 9 martie 2009

Taiwanul vrea relatii militare cu China

Taiwanul lucreaza pentru crearea unui think tank (grup de reflectie) care sa coordoneze contactele cu armata chineza, a anuntat luni un oficial taiwanez din domeniul apararii, potrivit careia acesta ar putea fi unul dintre cei mai importanti pasi de pana acum in ameliorarea relatiilor intre cele doua parti.
Potrivit oficialului taiwanez, obiectivul acestei noi organizatii ar fi construirea "pas cu pas" a unei increderi reciproce cu armata chineza.
"Dorim sa stabilim un think tank pentru a reduce factorii de nesiguranta in relatiile dintre cele doua parti", a afirmat responsabilul citat, sub rezerva anonimatului, adaugand ca noua organizatie ar putea fi parte a unui organism de cercetare din cadrul Universitatii din Taiwan. Declaratiile survin in contextul afirmatiilor facute saptamana trecuta de premierul chinez Wen Jiabao, potrivit carora Beijingul este pregatit sa poarte convorbiri cu Taiwanul pe probleme politice si militare pentru a pune capat ostilitatii cu insula.
De la preluarea mandatului de catre liderul taiwanez Ma Ying-jeou, in mai anul trecut, tensiunile indelungate dintre Taiwan si China au inceput sa se diminueze, dupa ce noul lider de la Taipei a renuntat la politica proindependenta a predecesorului sau si a continuat eforturile de consolidare a relatiilor economice dintre insula si China continentala.

(via Agerpres)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Dofollow Banner